David Cameron: Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei

Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei, "ci dimpotrivă", a declarat, joi, la Davos premierul britanic David Cameron, la o zi după discursul controversat privind UE, în faţa a zeci de directori şi oficiali politici, relatează AFP.
Economica.net - joi, 24 ian. 2013, 11:14
David Cameron: Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei

„Nu este vorba despre a întoarce spatele Europei, ci dimpotrivă. Este vorba de a ajunge la o Europă mai competitivă, mai deschisă şi mai flexibilă şi de a asigura locul Marii Britanii în interiorul său”, a declarat Cameron în cadrul celui de-al 43-lea Forum Economic Mondial (WEF).

Premierul britanic a explicat că vrea „să negocieze un nou acord” cu Uniunea Europeană, „care să funcţioneze pentru Marea Britanie” şi care să fie acceptat de cetăţenii britanici.

„Nu este bine doar pentru Marea Britanie, ci este necesar şi pentru Europa”, a subliniat el.

Iar aceasta cu atât mai mult cu cât „Europa este pe cale să fie depăşită în competiţia mondială şi neglijată de investitori şi este timpul să facem din ea un motor pentru relansare şi nu numai o sursă de costuri pentru mediul de afaceri şi de plângeri pentru cetăţenii noştri”, a adăugat el.

David Cameron a promis, miercuri, la presiunea euroscepticilor să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum privind menţinerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată în prealabil, generând îngrijorarea partenerilor săi europeni.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...