FOCUS: Facturi la căldură mai mari şi cu 25% în marile oraşe faţă de iarna trecută

Locuitorii din Cluj, Iaşi, Suceava sau Buzău au plătit în primele luni ale acestei ierni facturi mai mari la căldură faţă de 2011, o situaţie specială fiind la Arad, unde facturile pentru decembrie 2012, deşi triple faţă de noiembrie, au fost mai mici comparativ cu iarna trecută.
Economica.net - joi, 24 ian. 2013, 13:01
FOCUS: Facturi la căldură mai mari şi cu 25% în marile oraşe faţă de iarna trecută

O parte dintre abonaţii la sistemele de termoficare au plătit în decembrie 2012 facturi de două ori sau de trei ori mai mari faţă de noiembrie, însă cu toate acestea au existat şi costuri surprinzător de mici, locatarul unei garsoniere din Deva având de achitat, spre exemplu, 6 lei.

ARAD

La Arad, facturile pentru energia termică furnizată de CET în luna decembrie au crescut cu 80 până la 100 la sută faţă de luna noiembrie, însă sunt uşor mai mici faţă de perioada similară a anului anterior, când gigacaloria costa mai mult, iar temperaturile exterioare au fost mult mai mici.

Astfel, în medie, proprietarii de apartamente cu două camere care nu au repartitoare de căldură plătesc 370 de lei pentru căldură, faţă de 190 de lei cât au plătit în noiembrie. „Din calcule, un apartament cu două camere a avut un consum de 1,3 gigacalorii pe lună, iar tariful actual este de 290 de lei gigacaloria. Este dublu faţă de luna precedentă (noiembrie)”, a spus preşedintele Uniunii Locale a Asociaţilor Locative (ULAL) Arad, Dorina Lupşe.

Pentru garsoniere de 30 de metri pătraţi, factura este, în medie, de 210 lei, iar la trei camere este de 500 de lei.

Aceste facturi sunt uşor mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când pentru o garsonieră s-a plătit, în medie, 230 de lei, pentru două camere – 400 de lei, iar pentru trei camere – 600 de lei.

Reprezentanţii ULAL spun că facturile din februarie nu ar trebui să fie mai mari, pentru că temperaturile au fost cam la acelaşi nivel până în prezent.

În Arad, sistemul centralizat de încălzire are 30.000 de abonaţi, iar preţul gigacaloriei furnizate populaţiei este de 290 de lei. Acest preţ a fost redus uşor de municipalitate faţă de anul trecut, prin subvenţii. În sezonul rece precedent, arădenii plăteau preţul întreg, de 307,42 de lei gigacaloria, care este şi în prezent costul de producţie.

BRAŞOV

La Braşov, unde preţul gigacaloriei rămâne, în această iarnă, la nivelul de anul trecut, de 170 de lei, valoarea medie a facturilor la încălzire în lunile noiembrie şi decembrie 2012 se situează între 100 şi 280 de lei, în funcţie de tipul apartamentelor.

Potrivit lui Sorin Mateciuc, purtătorul de cuvânt al Tetkron SRL, societate de termoficare, aflată în subordinea Consiliului Local, dacă oamenii îşi plătesc facturile în termenul legal de 15 zile achită 170 lei pentru o gigacalorie, iar dacă depăşesc termenul plătesc 198,5 lei pentru o gigacalorie.

În decembrie, facturile braşovenilor au crescut faţă de noiembrie cu câteva sute de lei, ţinând cont că diferenţa medie de temperatură dintre cele două luni a fost de circa 8 grade Celsius. Astfel, în medie, factura de încălzire pentru o garsonieră a fost, în luna noiembrie, de 100 de lei, la un apartament de două camere de 201 lei, iar la trei camere – 250 de lei. În decembrie 2012, valoarea medie a facturilor a fost de 113 lei pentru garsoniere, 227 de lei pentru un apartament cu două camere şi 281 de lei pentru apartamentele cu trei camere.

Comparativ cu iarna trecută, facturile braşovenilor au rămas, în medie, similare.

La sistemul centralizat de încălzire mai sunt racordate 12.000 de apartamente din Braşov, faţă de 80.000 câte erau în 1990.

BUZĂU

La Buzău, locuitorii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire au de plătit facturi la căldură cu 25 la sută mai mari pentru decembrie faţă de noiembrie.

Astfel, la o garsonieră factura pentru decembrie a fost de 150 de lei, faţă de 113 lei în noiembrie şi 132 de lei în decembrie 2011. Pentru un apartament cu două camere, buzoienii au primit o factură de 250 de lei faţă de 187 de lei în noiembrie 2012 şi 220 de lei în decembrie 2011, iar pentru un apartament cu trei camere factura pe decembrie a fost de 300 de lei, faţă de 225 de lei în noiembrie şi de 264 de lei în decembrie 2011.

Cel mai mult vor avea de plătit buzoienii care locuiesc în apartamente cu patru camere. Astfel, pentru luna decembrie 2012 aceştia vor trebui să achite 400 de lei faţă de 300 de lei cât au plătit în noiembrie 2012 şi de 350 de lei în decembrie 2011.

La Buzău, costul gigacaloriei a fost menţinut în ultimii ani la 185 de lei. De altfel, facturile pentru luna decembrie 2012 au fost calculate la acelaşi cost, dar autorităţile locale atrag atenţia că preţul gigacaloriei va fi majorat în ianuarie, ca urmare a creşterii preţului la gazele naturale.

CLUJ

La Cluj-Napoca, facturile la încălzire pe luna decembrie 2012 au fost cu peste 35 la sută mai mari faţă de cele înregistrate în luna noiembrie.

„Facturile la încălzire la abonaţii sistemului centralizat de termoficare au crescut cu peste 35 la sută în decembrie 2012 faţă de luna noiembrie, cauza fiind temperaturile negative înregistrate în ultima lună a anului trecut. La un apartament cu o cameră, pentru luna decembrie s-a plătit o facură de 177 de lei, în timp ce în luna noiembrie factura a fost de 129 de lei. La un apartament de două camere, factura pe decembrie a fost de 259 de lei, faţă de 190 de lei pe noiembrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca, Raimonda Boian.

Potrivit acesteia, facturile pe decembrie 2012 au fost mai mari cu 25 la sută faţă de cele din decembrie 2011, tot din cauza temperaturilor scăzute.

Preţul gigacaloriei la Cluj-Napoca este de 165 de lei şi a rămas neschimbat în ultimii ani.

RAT Cluj-Napoca deserveşte peste 1.500 de asociaţii de proprietari, cu circa 34.000 de abonaţi.

CONSTANŢA

La Constanţa, costul facturilor la încălzire pentru noiembrie şi decembrie 2012 a fost similar în condiţiile în care temperaturile înregistrate în cele două luni au fost apropiate şi au coborât rar sub 0 grade Celsius.

Astfel, constănţenii care locuiesc în blocuri izolate termic şi au montate repartitoare au plătit, în medie, între 250 şi 300 de lei la un apartament cu două camere, între 350 şi 400 de lei la trei camere, respectiv între 450 şi 500 de lei pentru un apartament cu patru camere. Chiar şi la apartamentele fără repartitoare şi neizolate termic costurile au fost similare celor înregistrate anul trecut, respectiv 350 de lei la două camere, 450 – 480 de lei la trei camere şi 550 de lei la patru camere.

DEVA

La Deva, consumul pentru încălzirea apartamentelor care sunt racordate la sistemul centralizat a crescut cu 40 la sută în luna decembrie faţă de noiembrie, unii dintre abonaţi resimiţind această creştere şi în valoarea facturilor, însă au fost şi facturi de 6 lei, 18 lei sau 56 de lei în cazul persoanelor care au repartitoare şi locuinţele izolate termic.

Potrivit reprezentanţilor Complexului Energetic Hunedoara (Termocentrala Mintia), în luna noiembrie au fost livrate către populaţie aproximativ 4.000 de gigacalorii, iar în decembrie 6.594 gicacalorii.

„Chiar dacă s-a înregistrat o creştere a consumului cu 40 la sută în luna decembrie 2012 faţă de luna noiembrie 2012, putem spune că valoarea facturilor pe care le-au plătit oamenii a rămas cam la acelaşi nivel cu lunile noiembrie-decembrie 2011, deoarece Primaria Deva subvenţionează gigacaloria. Practic, populaţia plăteşte gigacaloria la preţul de anul trecut, adică 174,17 lei pe gigacalorie, inclusiv TVA, iar restul până la 239,16 lei e subvenţie”, a declarat reprezentantul Complexului Energetic Hunedoara Dana Dinuleţ.

Jumătate din cele aproximativ 20.000 de locuinţe din Deva sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire şi sunt dotate cu repartitoare, motiv pentru care valoarea facturilor la încălzire variază în funcţie de cât de cald este în locuinţă.

Creşterea de 40 la sută în decembrie 2012 faţă de noiembrie a fost resimţită doar de unele familii care nu au repartitoare.

„Avem facturi mici în cazul persoanelor care locuiesc în imobile izolate termic, dotate cu repartitoare, şi mai mari pentru familiile care nu au repartitoare şi stau în blocuri neizolate. Spre exemplu, am înregistrat o factură de 6 lei pe decembrie în cazul unei persoane care locuieşte într-o garsonieră într-un bloc izolat termic, are repartitor şi ajunge acasă seara târziu, însă avem şi garsonieră în care locuiesc trei persoane care au factură la încălzire pentru decembrie de 294 de lei. La două camere, două persoane, avem o factură minimă de 18 lei, unde oamenii pensionari nu prea au dat drumul la căldură din repartitor, profitând de faptul că vecinii au ridicat mai mult nivelul repartitoarelor, dar şi factură de 235 de lei. La trei camere, avem un minimum de 56 de lei pentru două persoane şi maximum de 253 de lei”, a declarat vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor de Locatari din Deva, Pătru Miclăuş.

Potrivit acestuia, facturile pentru ianuarie ar trebui să se menţină la nivelul celor din decembrie.

DROBETA TURNU SEVERIN

La Drobeta Turnu Severin, facturile la încălzire au crescut în iarna 2012-2013 cu aproximativ 10-15 la sută faţă de precedentul anotimp rece.

Locuitorii unui apartament cu trei camere au plătit pentru luna noiembrie o factură de 260 de lei, în timp ce pentru luna decembrie au plătit 355 de lei. În cazul apartamentelor cu două camere, factura la încălzire a fost de 226 de lei în noiembrie 2012, respectiv 245 de lei în decembrie, în timp ce în iarna 2011 la acelaşi apartament factura a fost de 190 de lei în noiembrie şi 210 lei în decembrie. Pentru o garsonieră, factura la încălzire a fost, în noiembrie, de 76 de lei, în timp ce pentru decembrie a fost de 118 lei.

În municipiul Drobeta Turnu Severin gigacaloria este de 208 lei, toţi abonaţii la reţeaua centralizată de termoficare a oraşului beneficiind de o subvenţie de 20 de lei de la Primărie.

IAŞI

La Iaşi, facturile la încălzire pentru decembrie 2012 sunt de trei ori mai mari faţă de cele din luna noiembrie. În plus, în prima parte a lunii noiembrie majoritatea asociaţiilor de locatari au decis să furnizeze căldură doar pe parcursul nopţii.

Comparativ cu 2011, ieşenii au plătit în decembrie anul trecut facturi cu până la 25 la sută mai mari.

Potrivit conducerii Dalkia Iaşi, societate care furnizează agentul termic în municipiu, factura la încălzire pentru un apartament cu o cameră s-a ridicat în decembrie 2012 la aproximativ 130 de lei, faţă de 120 de lei în decembrie 2011. Pentru două camere, ieşenii au de achitat 220 de lei, faţă de 175 de lei, în decembrie 2011, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 25 la sută.

În mod surprinzător, facturile în cazul apartamentelor din Iaşi având suprafaţa mai mare de 50 de metri pătraţi, cu trei sau patru camere, sunt mai mici decât cele din decembrie 2011, respectiv 180 de lei faţă de 200 de lei, în anul anterior.

„De obicei, apartamentele cu suprafaţă de peste 50 de metri pătraţi sunt cu trei-patru camere, iar în acestea au ajuns să locuiască una sau două persoane. Oamenii au de obicei repartitoare, pe care le deschid doar în camerele în care locuiesc”, a explicat Ana-Maria Icătoiu, director de comunicare în cadrul Dalkia Iaşi.

Factura cea mai ridicată pe luna decembrie, de 800 de lei, o are de plătit un ieşean care locuieşte într-un apartament cu patru camere.

„Persoana respectivă a spus că a ţinut robinetele deschise pe tot parcursul lunii decembrie, pentru că a dorit un confort sporit. Este vorba de un apartament cu patru camere, de 90 de metri pătraţi. Consumul a fost de trei gigacalorii, la un preţ de 265 de lei gigacalorie”, a afirmat Ana-Maria Icătoiu.

În Iaşi, sunt racordate la sistemul centralizat la încălzire aproximativ 40.000 de apartamente, faţă de 90.000, câte erau în anul 1990.

MIERCUREA CIUC

La Miercurea Ciuc, facturile la încălzire în cazul apartamentelor recordate la sistemul centralizat au crescut, pentru decembrie faţă de noiembrie, cu cel puţin o treime, ajungând chiar să se tripleze.

„În ceea ce priveşte sezonul de încălzire 2012-2013, există două diferenţe faţă de cel precedent. Una este diferenţa de preţ, întrucât în sezonul 2011-2012 energia termică pentru populaţie s-a facturat cu 299 de lei, iar în prezent preţul gigacaloriei este de 335 de lei. Cealaltă diferenţă rezidă din faptul că temperaturile au fost diferite în iarna 2011 faţă de cele înregistrate la începutul sezonului rece din 2012. În noiembrie 2011 a fost mai frig decât în 2012, iar în decembrie a fost invers”, a explicat directorul Societăţii de Gospodărire Comunală GOSCOM din Miercurea Ciuc, Fekete Ana.

Astfel, luna noiembrie 2012 fiind neobişnuit de caldă în Harghita, facurile la încălzire au fost mai mici, în medie, cu 20 la sută faţă de aceeaşi lună din 2011.

Pentru decembrie 2012, din cauza perioadelor geroase, valoarea facturii a crescut cu cel puţin 33 la sută, ajungând chiar să se tripleze.

În cazul garsonierelor, locatarii din Miercurea Ciuc au plătit pentru noiembrie o factură la încălzire de 140 de lei, iar pentru decembrie 226 de lei, în condiţiile în care în Miercurea Ciuc nu există garsoniere reabilitate termic. La apartamentele cu două camere, încălzirea la blocurile nereabilitate termic a fost de 147 de lei pentru noiembrie şi de 434 de lei pentru decembrie, în vreme ce la blocurile reabilitate şi cu repartitoare costurile la două camere au fost de 137 de lei pentru noiembrie şi de 365 de lei pentru decembrie.

Locatarii din apartamentele cu trei camere de la blocurile nereabilitate termic au plătit facturi de încălzire de 197 de lei pentru noiembrie şi de 580 de lei pentru decembrie. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere în blocuri reabilitate au plătit 130 de lei pentru noiembrie şi 463 de lei pentru decembrie.

Astfel, cei care locuiesc în blocuri reabilitate termic şi cu repartitoare au plătit facturi de încălzire mai mici, în medie, cu 35 de procente.

Directorul societăţii de gospodărire orăşenească susţine că, pentru luna ianuarie 2013, locuitorii din Miercurea Ciuc vor plăti o factură la încălzire comparabilă cu cea din decembrie, dacă ultima decadă a lunii nu va fi una geroasă. „În cazul în care vom avea cel puţin o săptămână cu temperaturi sub minus 20 de grade Celsius, factura va creşte cu aproximativ 10 la sută”, a spus Fekete Ana.

În Miercurea Ciuc sunt branşate, în prezent, la sistemul centralizat de încălzire 6.968 de apartamente, faţă de 7.980 în iarna 2011-2012.

În cazul a 110 apartamente, proprietarii au decis să se retragă în perioada de iarnă fie la ţară, fie la rudele din alte oraşe, pentru a face economie.

ORADEA

La Oradea, locuitorii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare au plătit, în medie, pentru luna decembrie, o factură de 120 de lei la o garsonieră, la un apartament cu două camere factura a fost de 195 de lei, pentru trei camere 260 de lei, iar pentru patru camere 300 de lei. Pe luna decembrie 2012, facturarea s-a făcut pentru un interval de 22 de zile, pentru consumurile înregistrate între 30 noiembrie şi 21 decembrie 2012.

Anterior, pentru luna noiembrie a anului trecut, când s-au achitat facturile pentru consumurile din perioada 27 octombrie-29 noiembrie 2012, orădenii care locuiesc în apartamente cu o cameră au plătit 115 lei, la două camere 185 de lei, la trei camere 252 de lei, iar la patru camere 292 de lei.

Potrivit directorului de termoficare al societăţii Electrocentrale, facturile pe care orădenii le vor primi pentru luna ianuarie a acestui an se estimează că vor fi cu aproximativ 12 la sută mai mari decât cele pentru luna decembrie 2012.

Facturi mai mici cu circa 20-25 la sută au de plătit proprietarii apartamentelor din aproximativ 30 de blocuri din Oradea reabilitate termic în ultimii doi ani. Cea mai mică factură la căldură o plătesc locatarii unui bloc din strada Erofte Grigore 1B, construit în 2008, care dispune de un punct termic propriu şi de contoare care măsoară energia consumată la nivelul fiecărui apartament. În luna noiembrie 2012, proprietarul unui apartament cu două camere din acest bloc, a plătit 60 de lei, aproape trei ori mai puţin decât cei din restul oraşului, factura pe decembrie fiind însă de 180 de lei, apropiată de cea pe care o achită orădenii din restul oraşului.

În Oradea, sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare peste 70.000 de locuinţe, iar gigacaloria este 235 de lei.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, facturile la căldură au fost în luna decembrie a anului trecut cu aproximativ 30 la sută mai mari faţă de luna anterioară, unii administratori de bloc spunând că noiembrie a fost o lună atât de caldă încât, pe timp de zi, au oprit furnizarea agentului termic în blocuri.

Astfel, pentru un apartament cu două camere într-un bloc cu opt etaje, factura la căldură a fost, în noiembrie 2012, de aproximativ 130 de lei, iar în decembrie pentru acelaşi apartament locuitorii au plătit, în medie, 180 de lei. Pentru apartamentele cu trei camere, factura la întreţinere a fost, în medie, de 170 de lei în noiembrie 2012, valoarea acesteia crescând la 230 de lei în luna decembrie.

La Ploieşti, tariful pentru energia termică este cel mai scăzut din ţară, preţul unei gigacalorii fiind de 244,33 lei cu TVA, iar populaţia plătind, din acest tarif, preţul subvenţionat de către Consiliul Local, respectiv 160 lei pentru o gigacalorie.

Din totalul de 64.000 de apartamente din Ploieşti, 58.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.

SIBIU

La Sibiu, oamenii au început, în 2000, să se debranşeze masiv de la sistemul centralizat de încălzire şi şi-au instalat centrale de apartament, ajungând acum ca pe locul fostelor centrale de cartier să fie construite parcări şi supermarketuri.

Astfel, doar 834 de apartamente din municipiul Sibiu mai sunt branşate la o centrală de cartier, care aparţine societăţii Energo Sib, aflată în subordinea Consiliului Local. Locatarii acestora vor plăti gigacaloria la fel ca anul trecut, 265 de lei, deşi preţul gigacaloriei este de 346 de lei, diferenţa fiind suportată din bugetul local, în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sibiu din 2011.

SUCEAVA

La Suceava, facturile la energia termică pentru luna noiembrie 2012 au fost mai mici faţă de luna noiembrie 2011, dar în luna decembrie 2012 acestea au fost cu aproximativ 15 la sută mai mari faţă de decembrie 2011 din cauză că a fost mai frig.

Directorul de marketing al Termica SA Suceava, Doina Oică, a declarat corespondentului MEDIAFAX că preţul gigacaloriei pentru populaţie a rămas neschimbat faţă de anul trecut, respectiv 185,48 de lei.

În noiembrie 2012 costul încălzirii a fost mai mic faţă de noiembrie 2011, în condiţiile în care temperatura medie exterioară a fost de 5 grade Celsius. Astfel, dacă în noiembrie 2012 pentru o garsonieră factura la căldură a fost, în medie, de 74 de lei, în noiembrie 2011 costul încăzirii la o garsonieră a fost de 76 de lei, iar cei care locuiesc în apartamente cu două camere au plătit 128 de lei în noiembrie 2011, în timp ce în noiembrie 2012 factura a fost de 124 de lei. La apartamente cu trei camere factura a fost în noiembrie 2011 de aproximativ 170 de lei, iar în noiembrie 2012 de 161 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura a fost în jur de 220 de lei în noiembrie 2011 şi de 211 lei în noiembrie 2012.

Pentru luna decembrie 2012, pentru o garsonieră factura la căldură s-a situat în jurul valorii de 100 de lei, cei care stau în apartamente cu două camere au plătit în jur de 167 de lei, la apartamente cu trei camere factura a fost de aproximativ 217 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura a fost în jur de 284 de lei.

În decembrie 2011, pentru o garsonieră factura la încălzire a fost în jur de 85 de lei, pentru un apartament cu două camere de 140 de lei, pentru cele cu trei camere de 180 de lei, iar pentru cele cu patru camere de 240 de lei.

Directorul de marketing al Termica SA a estimat că facturile la încălzire pentru luna ianuarie 2013 vor fi, cel mai probabil, mai mici faţă de decembrie 2012 întrucât temperatura exterioară a fost mai ridicată decât în ultima lună a anului trecut.

TÂRGU MUREŞ

La Târgu Mureş, facturile la încălzire pentru cele aproximativ 1.500 de familii rămase în sistemul centralizat de încălzire au fost cu până la 40 la sută mai mari pe luna decembrie faţă de luna precedentă, autorităţile spunând însă că se aşteaptă ca facturile pe ianuarie să fie similare celor din decembrie.

„În funcţie de numărul de camere, procentul creşte. La o cameră avem o creştere medie de 25 la sută, la două camere de 35 la sută, la trei camere de 40 la sută”, a spus Ovidiu Moldovan, directorul societăţii Locativ din Târgu Mureş, care a preluat, anul trecut, furnizarea încălzirii în sistem centralizat.

Potrivit acestuia, la consumatorii unde factura se emite pe asociaţii de proprietari, în medie, pentru luna noiembrie s-au înregistrat costuri la încălzire de 72 de lei la apartamentele de o cameră, iar în decembrie de 91 de lei. La apartamentele de două camere din cadrul asociaţiilor, facturile la încălzire au crescut de la 137 de lei pe noiembrie la 174 de lei pe decembrie, iar la cele de trei camere – de la 188 de lei pe noiembrie, la 239 de lei pe decembrie.

Moldovan a spus că există şi unele recorduri la facturi. Astfel, la un apartament cu două camere cea mai mare factură, pe luna decembrie, a fost de 354 de lei, iar la un apartament cu trei camere, care are şi repartitor, de 445 de lei.

El a estimat că valoarea facturilor pentru ianuarie va fi similară celei pe decembrie.

În ce priveşte consumatorii care au contract direct cu furnizorul de gaz, în urma debranşării de la sistemul centralizat de furnizare, se aplică sistemul regularizării consumului la fiecare trei luni. Astfel, dacă la un apartament de trei camere factura aferentă lunii decembrie, pe baza consumului estimat, a fost de circa 95 de lei, regularizarea la trei luni depăşeşte 400 de lei.

TIMIŞOARA

La Timişoara, facturile la încălzire au crescut cu 40 la sută, chiar până la 80 la sută în unele cazuri, pentru luna decembrie, faţă de luna noiembrie, potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu.

Potrivit acestuia, la un apartament de o cameră, dacă pentru luna noiembrie s-a plătit în medie o factură de 110 lei, pentru luna decembrie costul este de aproximativ 200 de lei. La un apartament de două camere, dacă pentru luna noiembrie factura la încălzire a fost de 114 lei, pentru luna decembrie este de 217 lei, în timp ce pentru un apartament de trei camere pentru luna decembrie factura este de 385 de lei, în condiţiile în care în noiembrie a fost 307 lei. La patru camere, factura pentru decembrie este de 803 lei, iar pentru noiembrie a fost de 708 lei.

Cu toate acestea, se estimează că în ianuarie valoarea facturilor va creşte cu 40% faţă de decembrie, iar în februarie cu 15-20 la sută faţă de ianuarie.

VASLUI

La Vaslui, facturile la căldură pentru decembrie 2012 sunt duble faţă de luna precedentă, creşterea fiind determinată de mărirea programului de furnizare a căldurii de către societatea Termica, în timp ce comparativ cu 2011 facturile pe decembrie au crescut cu 10 procente.

Potrivit conducerii Termica SA, vasluienii care primesc căldură în sistem centralizat au de plătit pentru decembrie 120 de lei pentru o garsonieră, 250 de lei pentru un apartament cu două camere, 320 de lei pentru unul cu trei camere şi 350 pentru un apartament cu patru camere.

„Costurile prezentate sunt doar unele medii pentru că fiecare abonat plăteşte în funcţie de cât indică repartitoarele de căldură montate pe calorifere. Creşterile faţă de noiembrie sunt date de mărirea programului de furnizare a căldurii, de la 16 ore, în noiembrie, la program non-stop, în decembrie. În plus, temperaturile de afară au fost mult mai scăzute chiar şi comparativ cu cele din decembrie 2011, ceea ce a condus şi la un consum mai mare de gaz pentru producerea agentului termic”, a declarat directorul SC Termica SA Vaslui, Dănuţ Chirvase.

În municipiul Vaslui mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare 1.000 de apartamente, un număr de 371 de familii beneficiind de ajutoare de căldură din partea statului.

ZALĂU

La Zalău, majoritatea populaţiei se încălzeşte cu centrale pe gaz şi pe lemne, iar locuitorii se aşteaptă ca facturile la întreţinere din luna ianuarie să fie mai mari cu până la 50 la sută faţă de cele achitate în decembrie, din cauza frigului. În Zalău, populaţia s-a debranşat în masă de la sistemul centralizat de încălzire în perioada 1998-2000, iar la Uzina Electrică mai sunt racordaţi doar aproape o mie de locuitori şi 40 de agenţi economici şi instituţii publice.

Conducerea Uzinei Electrice Zalău a menţinut în această iarnă tariful din sezonul rece trecut, pentru abonaţii casnici, de 170 de lei/gigacalorie (TVA inclus), dar a crescut cu 11 lei tariful pentru agenţii economici, ajungându-se la 445 de lei/gigacalorie (fără TVA).

Directorul SC Uzina Electrică SA Zalău, Viorel Marian, a declarat că, deşi a fost majorat doar tariful pentru agenţii economici, iar cel pentru familii a fost păstrat la nivelul celui de iarna trecută, se va încerca o majorare a ambelor, în luna februarie, din cauză că la acest nivelul sunt nerentabile.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...