Titlurile Oltchim au fost oprite de la tranzacţionare încă dinainte de deschiderea şedinţei bursiere de miercuri, având în vedere că într-o şedinţă de Guvern urma să fie stabilită soarta combinatului chimic. Surse oficiale au declarat încă de marţi seara pentru MEDIAFAX că este probabil ca Oltchim să intre în insolvenţă, cu disponibilizări de personal, iar o decizie finală urmând să fie luată de Guvern.
Ulterior, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Oltchim va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea.
Combinatul chimic a transmis abia joi după-amiază către Bursa de Valori un comunicat în care anunţa că membrii Consiliului de Administraţie au decis miercuri să ceară insolvenţa.
Acţiunile Oltchim au reintrat la tranzacţionare la ora 16:20, cu 25 de minute înainte de închiderea şedinţei bursiere. Preţul a căzut cu 15% chiar din primele tranzacţii şi a ajuns la 0,4875 lei/acţiune. Primele operaţiuni au fost realizate pentru suma de 2.700 de lei, iar apoi orice ordin de cumpărare plasat în piaţă a fost executat imediat.
La ora 16:25, aceste titluri înregistrau un rulaj 3.600 de lei. La momentul respectiv, în piaţă nu existau ordine de cumpărare pentru aceste acţiuni, iar la vânzare erau afişate ordine pentru de 330.000 de acţiuni.