Trendul în PDL. Blaga, propunerea pentru şefia Senatului

Vasile Blaga este cotat cel mai bine în PDL pentru a candida la funcţia de preşedintele al Senatului. Mai mulţi democrat-liberali susţin că, în interiorul partidului, trendul este pro-Blaga.
Economica.net - joi, 24 nov. 2011, 15:06

După revocarea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, mai multe nume au fost avansate dinspre PDL pentru fotoliul de preşedinte al Senatului.

Vasile Blaga, Radu Berceanu, Petru Filip sau Mihai Stănişoară.

Numele lui Vasile Blaga s-a făcut însă cel mai des auzit, mai mulţi lideri PDL pronunţându-se în favoarea acestuia.

Prim-vicepreşedintele Sorin Frunzăverde este unul dintre susţinătorii lui Blaga, însă spune că nu s-a luat încă o decizie la nivelul partidului în privinţa candidatului PDL.

Frunzăverde a declarat pentru RTV.net că decizia va fi luată duminică seară, dar recunoaşte că, în PDL, există un curent majoritar pro-Blaga.

Şi senatorul Radu Feldman Alexandru susţine că trendul în partid este în favoarea lui Blaga.

„Prima opţiune este Vasile Blaga. Urmează să se ia o decizie, vom vedea”, a precizat Radu F. Alexandru pentru RTV.net.

Surse din PDL susţin însă că preşedintele Traian Băsescu va avea un cuvînt greu de spus în privinţa democrat-liberalului aspirant la poziţia numărul doi în stat.

Din acest punct de vedere, o candidatură a lui Blaga este problematică având în vedere relaţiile tensionate dintre cei doi.

Astăzi, pe lista posibililor candidaţi din partea PDL a apărut şi Anca Boagiu. Ipoteza a fost lansată de preşedintele PDL Diaspora, William Brânză.

El a declarat pentru Mediafax că BPN al partidului va decide prin vot asupra candidatului PDL, dar el crede că mari şanse le-ar avea ministrul Anca Boagiu pentru acest post.

Luni va avea loc şi şedinţa coaliţiei, în care va trebui să se tranşeze dacă partidele din arcul guvernamental merg cu un candidat comun.

Lideri ai UDMR au făcut declaraţii că ei vor candidat propriu la şefia Senatului, un nume avansat în acest sens fiind cel al vicepremierului Marko Bela.

Democrat-liberalii au reacţionat, susţinând ideea unui candidat comun.

USL îl va propune pentru postul de preşedinte al Senatului pe Titus Corlăţean.

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, hotărârea de încetare a mandatului lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ cu 112 voturi „pentru”, 5 abţineri şi 2 voturi „împotrivă”. Votul a fost secret, fiind exprimat electronic.

Ulterior, Petru Filip (PDL) a fost desemnat preşedinte interimar al Senatului până la alegerea unui nou preşedinte.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă apreciază că nu e necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri. Tema vizează întreaga ţară
Ciucă apreciază că nu e necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri. Tema vizează întreaga ţară
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a apreciat vineri că nu ar fi necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri în şcolile din Bucureşti, având în vedere că este vorba despre......
Ciolacu: Consilierii PSD vor propune la referendum o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti
Ciolacu: Consilierii PSD vor propune la referendum o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti
Consilierii generali ai PSD vor propune adăugarea unei întrebări legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli ...
Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina, potrivit serviciilor de informaţii din Coreea de Sud
Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina, potrivit serviciilor de informaţii din Coreea de Sud
Coreea de Nord a decis să trimită 12.000 de militari pe frontul ucrainean pentru a sprijini Rusia în război, iar desfăşurarea ...
Cel mai scump aur din istorie. Un nou record pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Cel mai scump aur din istorie. Un nou record pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Aurul a atins un nou record pe pieţe internaţionale şi la cursul BNR, astăzi, vineri, 18 octombrie 2024.