Trafic perturbat în aeroporturile din Düsseldorf şi Koln

Traficul în aeroporturile din Düsseldorf (vest), al treilea cel mai important aeroport german, şi Koln-Bonn (vest) era perturbat vineri de o grevă a personalului din domeniul securităţii pentru a doua zi consecutiv.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 10:45
Trafic perturbat în aeroporturile din Düsseldorf şi Koln

La Düsseldorf, 80 de zboruri erau anulate, pentru moment, vineri, majoritatea aparţinând companiilor Air Berlin şi Lufthansa, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al aeroportului, amintind că joi au fost anulate 50 zboruri.

Pe aeroportul Koln-Bonn, 28 de zboruri erau anulate, dintr-un total de 195 prevăzute, potrivit unui purtător de cuvânt. „Situaţia este, totuşi, un pic mai destinsă decât joi” în terminale, pentru că pasagerii, avertizaţi, şi-au luat măsuri de precauţie, spre deosebire de joi, când s-au trezit în această situaţie, a declarat el.

Personalul din domeniul securităţii, însărcinat cu controlul pasagerilor şi verificarea bagajelor de mână înaintea îmbarcării, a fost îndemnat să participe la grevă începând de joi, de către Sindicatul serviciilor Verdi, în cadrul unor negocieri salariale colective, reclamând o creştere a salariilor cu 30%. Angajatorii se opun unei creşteri salariale de această amploare.

„În prezent sunt 250 (de persoane) în grevă”, a declarat Andrea Becker, reprezentanta pentru regiunea de vest a Germaniei a acestui sector de activitate în cadrul Sindicatului Verdi. Până la 400 de persoane urmează să participe la grevă vineri, apreciază ea, dintr-un total de aproximativ 2.000 de salariaţi angajaţi în domeniul securităţii pe cele două aeroporturi.

În decembrie, o grevă similară a personalului de securitate a antrenat anularea sau întârzierea unor zboruri pe mai multe aeroporturi germane.

Te-ar mai putea interesa și
Franklin Templeton anunță că nu va participa în procesul de selecție a administratorului de Fonduri de Investiții Alternative al Fondului Proprietatea
Franklin Templeton anunță că nu va participa în procesul de selecție a administratorului de Fonduri de Investiții Alternative ...
Franklin Templeton International Services S.À R.L., managerul și administratorul unic al Fondului Proprietatea, anunță că a luat decizia de a nu participa la procesul de selecție în curs......
Ucraina le cere statelor NATO să-i transmită săptămâna viitoare invitația de aderare la alianță
Ucraina le cere statelor NATO să-i transmită săptămâna viitoare invitația de aderare la alianță
Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiga le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de ...
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Rețeaua Magazine DIANA a anunțată că astăzi, 29 noiembrie 2024, a inaugurat o nouă unitate în cartierul Goranu din ...
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un nou mandat, spune deputatul PNL Adrian Cozma
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un ...
Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, candidat pentru un nou mandat, a declarat vineri, într-o conferinţă ...