Preşedintele ANAT: E important să redescoperim România într-un circuit

Proiectul "Vacanţă în ţara mea" va fi promovat pentru al cincilea an, patronatul ANAT şi reprezentanţii sistemului hotelier susţinând nevoia creşterii gradului de interes al turistului român către destinaţiile din ţara noastră.
Economica.net - sâm, 26 ian. 2013, 15:17
Preşedintele ANAT: E important să redescoperim România într-un circuit

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Corina Martin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că interesul este promovarea destinaţiilor turistice locale.

„Vom promova pentru al cincilea an proiectul „Vacanţă în ţara mea” şi, în aceste vremuri de criză, împreună cu Patronatul ANAT şi colegii din hoteluri, am gândit că trebuie să creştem gradul de interes al turistului român către destinaţiile româneşti, să atragem turişti către destinaţiile din ţara noastră şi nu către destinaţiile străine. Interesul nostru este să promovăm destinaţiile turistice locale alături de autorităţile publice locale, alături de noi cei din industria turistică. Programele deja cunoscute – „Litoralul pentru toţi”, „Înscrieri timpurii”,”O săptămână la munte”, „Vacanţă la ţară”, „Hai la băi” sau „Programul de refacere balneară” – sunt de foarte mare succes, acoperă tot anul calendaristic, dar sunt promovate din păcate fără niciun sprijin din partea autorităţilor publice centrale sub orice regim s-ar fi aflat Ministerul Turismului. Avem sprijin din partea primarilor sau a preşedinţilor de CJ acolo unde îl primim”, a spus Corina Martin.

Ea a precizat că, în prezent, se lucrează la două programe de genul City Break în România. „Asta înseamnă că, aşa cum românii vin în agenţii şi cer City Break la Viena, la Paris sau la Roma, încercăm să creăm un asemenea program şi pentru destinaţii româneşti, atât pentru turiştii români, cât şi pentru turiştii străini, în măsura în care agenţiile noastre din România au contracte cu agenţii din câteva ţări pe care le avem în vedere în acest moment Austria, Germania. Vrem să îi obişnuim pe români să călătorească chiar şi pentru un week-end în destinaţii româneşti. Avem trei oraşe pilot în acest moment – Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Românii fac circuite turistice în Spania, Franţa, Italia, de ce nu şi în România”, a explicat preşedintele ANAT.

Corina Martin a adăugat că se lucrează cu câţiva transportatori, care vor pune în circuit linii de autocar din câteva oraşe din România şi se vor uni câteva agenţii de turism ce vor vinde şi promova asemenea circuite turistice.

„Cred că la Târgul de Turism al României, care va avea loc pe 14 martie, asta va fi o noutate cu care venim la târg. Cred că este important să redescoperim România turistică într-un circuit”, a subliniat preşedintele ANAT.

A cincea ediţie a Forumului Naţional de Turism s-a desfăşurat sâmbătă la Predeal, în organizarea Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) şi a partenerilor – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear (OPTBR) şi Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

La eveniment au participat primarii din Predeal şi Râşnov, reprezentanţi ai Asociaţiilor de Promovare a Turismului din judeţele Braşov, Prahova, Sibiu, Maramureş, Cluj, Buzău, reprezentanţi ai agenţiilor de turism.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...