Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziţie

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la întâlnirea cu parlamentarii USL, cărora le-a cerut sprijinul pentru dezbaterea şi votul proiectului de buget pe 2013, că acesta a fost construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziţie şi care au adus victoria USL în alegeri.
Economica.net - mar, 29 ian. 2013, 10:29
Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziţie

„Efortul bugetar e unul considerabil. Am considerat că a fost prioritatea zero să ne ţinem de cuvânt pe aceste teme: vor fi alocări necesare atât pentru revenirea la salariile din 2010, cât şi pentru indexarea pensiilor”, a spus Ponta.

El a arătat că sumele pentru investiţii în 2013 sunt la fel, chiar mai mari şi că peste un miliard de Euro figurează în plus pentru cofinanţarea programelor europene.

„Sunt datorii istorce pe care, ca USL, trebuie să le plătim: 3,5 miliarde de lei pentru plata datoriilor din sănătate. Nu e un favor pentru Nicolăescu, e o datorie a noastră, o obligaţie de a debloca ceva ce mergea foarte prost de mulţi ani în sănătate”, a spus Ponta.

El a mai arătat că în relaţia cu partenerii financiari internaţionali, România nu e obligată să facă nimic, putând spune chiar că nu mai are un acord, dar a subliniat faptul că opţiunea e de a da un semnal de stabilitate, în condiţiile existenţei unui acord.

„Nu ne obligă nimeni. Putem spune că nu mai avem acord. Putem să nu respectăm nimic din ce ne-am propus. Suntem membri ai Tratatului de guvernanţă fiscală care ne obligă să avem o limită a deficitului. E prima dată din 2007 când suntem sub 3% deficit, ceea ce înseamnă că următoarelor Guverne le lăsăm mai puţin de restituit. Opţiunea e de a încerca, având acord cu instituţiile internaţionale, să dăm un semnal de stabilitate, să ne finanţăm foarte ieftin”, a spus Ponta.

El a mai spus că în 2013 România are de refinanţat o datorie scadentă de 14 miliarde de Euro şi de finanţat un deficit de 3 miliarde de Euro, în condiţiile în care un procent de 80% din deficit va fi îndreptat către confinanţarea programelor europene.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...