Japonia sporeşte bugetul militar, pentru prima dată în 11 ani

Guvernul japonez a aprobat marţi un buget militar de 52 miliarde dolari pentru anul fiscal 2013-2014 /38,7 miliarde euro/, în creştere pentru prima dată în ultimii 11 ani şi în contextul escaladării unui contencios teritorial cu China, notează AFP.
Economica.net - mar, 29 ian. 2013, 19:42
Japonia sporeşte bugetul militar, pentru prima dată în 11 ani

Bugetul apărării a sporit cu 40 miliarde yeni /441 milioane dolari/, respectiv o creştere de +0,8%, au anunţat oficialităţi ale Ministerului Apărării de la Tokyo. Ministerul nipon intenţionează să sporească personalul militar în 287 de unităţi, ceea ce reprezintă cea mai mare creştere în ultimii 20 de ani.

Această decizie vizează „ameliorarea pregătirii unităţilor de contrainformaţii, supraveghere şi securitate în regiunea de sud-vest”, o zonă militară care înglobează arhipelagul Senkaku, denumit Diaoyu de către China, a precizat Ministerul Apărării nipon printr-un comunicat.

În programul oficial de prezentare a programului apărării se stipulează: „Trebuie să acordăm o mare atenţie activităţii Chinei, care s-a intensificat recent în spaţiul maritim şi aerian din jurul Japoniei, inclusiv prin incursiuni în apele noastre teritoriale şi în spaţiul nostru aerian”, citează AFP.

Beijingul desfăşoară constant nave şi mai recent avioane în zona insulelor Senkaku/Diaoyu, după ce în septembrie Tokyo a naţionalizat trei din cele cinci insule din marea Chinei de Est. Această situaţie a contribuit la o escaladă a relaţiilor între cei doi giganţi economici asiatici, relaţii aflate în prezent la un nivel extrem de scăzut, notează AFP.

Concomitent, Tokyo a anunţat că va constitui o forţă specială formată din 600 persoane şi 12 nave militare, cu scopul protejării arhipelagului Senkaku.

Pe de altă parte, premierul Shinzo Abe a sugerat organizarea unui summit bilateral vizând ameliorarea relaţiilor sino-nipone, conform Kyodo.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...