Trei nave chineze au pătruns în apele teritoriale ale insulelor disputate cu Japonia

Trei nave guvernamentale chineze au pătruns miercuri în apele teritoriale ale insulelor administrate de către Japonia, la o zi după ce premierul japonez a propus organizarea unui summit cu China destinat unei ameliorări a relaţiilor bilaterale, a anunţat Tokyo, relatează AFP.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 08:48
Trei nave chineze au pătruns în apele teritoriale ale insulelor disputate cu Japonia

Paza de Coastă japoneză a declarat că navele chineze de supraveghere maritimă s-au apropiat către prânz (05.00, ora României) de Insulele Senkaku, în Marea Chinei de Est, revendicate de către Beijing sub numele de Diaoyu.

China trimite frecvent nave în zonă, inclusiv avioane, începând din septembrie, după ce Japonia a naţionalizat trei dintre cele cinci insule ale acestui arhipelag nelocuit, cumpărându-le de la un proprietar privat nipon.

Diferendul teritorial dintre cele două ţări vecine s-a agravat brusc la vremea respectivă, urmând o săptămână de manifestaţii antijaponeze, uneori violente, pe întreg teritoriul chinez.

Premierul japonez Shinzo Abe a dat dovadă de o deschidere şi a propus marţi organizarea unui eventual summit menit să detensioneze situaţia.

„Este necesar să fie relansate relaţiile cu China, în caz de nevoie începând cu un summit chinezo-japonez”, a declarat şeful Guvernului conservator în timpul unei emisiuni televizate.

Aflat la putere de la sfârşitul lui decembrie, Shinzo Abe a insistat de la început asupra faptului că suveranitatea Japoniei asupra acestui mic arhipelag nu este „negociabilă”.

În paralel, Tokyo a anunţat marţi că va înfiinţa o forţă specială de 600 de oameni şi 12 nave pentru a supraveghea şi proteja arhipelagul Senkaku, Paza de Coastă urmând să fie dotată cu zece noi nave, de 1.000 de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...