Videanu: Profitul Complexului Energetic Oltenia ar fi fost şi mai mare dacă Victor Ponta nu-l căpuşa

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu susţine că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află pe profit, că Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanţa înregistrată de complex, iar profitul ar fi fost mai mare dacă Ponta nu l-ar fi "căpuşat".
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 13:26
Videanu: Profitul Complexului Energetic Oltenia ar fi fost şi mai mare dacă Victor Ponta nu-l căpuşa

„Precizez ferm: Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanţa înregistrată de Complexul Energetic Oltenia. Mai mult, profiturile obţinute de Complexul Energetic Oltenia ar fi fost şi mai mari dacă Victor Ponta nu ar fi capuşat Complexul. Singurul lucru în care sunt de acord cu Victor Ponta în ceea ce priveşte situaţia Complexului Oltenia este ca DNA să ducă până la capăt anchetele privind activitatea asupra instituţiei. În acest fel se va vedea cum Victor Ponta a căpuşat Complexele Turceni şi Rovinari”, declară Adriean Videanu, într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

El a arătat că „Victor Ponta se comportă ca musca la arat” şi că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află astăzi pe profit.

„Faptul că astăzi Complexul Energetic Oltenia se află pe profit se datorează doar guvernelor PDL, mai concret eforturilor pe care le-am făcut în acest sens atât eu, ca ministru al Economiei, cât şi colegii mei care m-au precedat, Ion Ariton şi Lucian Bode”, a adăugat Videanu.

El a mai precizat că rezultatele financiare cumulate ale companiilor care alcătuiesc Complexul Energetic Oltenia pentru anii 2009-2010 sunt pozitive în contextul realizării unor investiţii de mediu şi retehnologizare de peste 250 milioane de euro.

„Precizez că în contextul în care în anul 2012 Complexul Energetic Oltenia a blocat implemetarea majorităţii investiţiilor de mediu şi retehnologizare doar pentru un rezultat financiar pozitiv, se pune sub risc capacitatea României de producere a energiei de siguranţă chiar în contextul finalizării în următorii 4 ani a noului grup energetic de 600 de MW de la Rovinari, iniţiat, procedurat şi trecut la implementare în timpul ministeriatului meu. Cu alte cuvinte, societăţile din Complexul Energetic Oltenia au fost şi au rămas pe profit”, adaugă Adriean Videanu, preşedinte interimar al PDL Bucureşti.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu se pune problema privatizării majoritare a Complexului Energetic Oltenia, pentru că este pe profit, are management privat şi a semnat o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari, el arătând că doar 15% dintre acţiuni vor fi listate pe bursă.

„Am discutat ieri (luni, n.r.), şi aşa va fi şi în scrisoarea de intenţie, la Complexul Energetic Oltenia doar 15% vom scoate pe bursă. Nu se pune problema privatizării majoritare din trei motive: în acest moment complexul a trecut din nou pe profit, după pierderile epocii Videanu, care vor avea urmări la un moment dat la DNA. În al doilea rând, are managenent privat, în baza Ordonanţei 109; şi, în al treilea rând, în urmă cu o săptămnă a semnat un parteneriat o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari”, a spus Ponta.

Premierul a spus că cele 15% dintre acţiuni, care se listează pe bursă prin majorare de capital, vor permite atragerea de noi investiţii în dezvoltare şi în condiţiile de mediu.

„Aşa încât, dacă ai profit, dacă ai management performant şi dacă ai investiţii semnificative, de ce trebuie să vinzi o societate?”, a întrebat, Ponta, retoric.

El a spus că cele menţionate referitor la Complexul Energetic Oltenia au fost discutate şi agreate luni cu FMI.

FMI a negociat cu autoriăţile angajamente pentru a continua programul stand-by ce presupun într-un termen scurt măsuri de reforme şi privatizări care, aplicate, ar face din Guvernul Ponta cel mai liberal executiv din România, în pofida unui buget, agreat cu Fondul, cu un puternic accent de stânga.

Potrivit scrisorii convenite în aceste zile, Guvernul s-a angajat să vândă în acest an pachetele majoritare de acţiuni la cel puţin şase mari companii Oltchim (privatizare sau lichidare; administratorul judiciar va prezenta la jumătatea lunii aprilie un raport privind situaţia companiei), Complexul energetic Oltenia (finalizare octombrie 2013), CFR Marfă (mijlocul lunii mai – precondiţie), Electrica (noiembrie 2013), Complexul energetic Hunedoara (mai – iunie, după fuziunea cu minele viabile din CNH), Poşta Română (mijlocul anului 2013) şi, posibil, Romgaz (după listarea din octombrie, final de an).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...