Comisia de licitaţie din cadrul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa a atribuit contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiţii „Finalizarea digului de larg în Portul Constanţa”, companiei Van Oord Dredging and Marine Contractors din Olanda.
Deschiderea ofertelor pentru licitaţia deschisă privind achiziţia lucrărilor a avut loc pe 18 februarie 2010, procedura de atribuire fiind blocată în instanţă în urma contestaţiilor şi litigiilor apărute pe parcurs. Câştigătorul contractului privind serviciile de consultanţă de supervizare a fost desemnat Haskoning DHV Nederland BV.
Proiectul are ca scop extinderea cu 1.050 de metri a digului existent, care va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare prin diminuarea agitaţiei valurilor, sporirea siguranţei navelor şi reducerea efectelor distructive ale valurilor asupra amenajărilor din incinta portuară.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 642 milioane de lei, care include execuţia lucrărilor, consultanţa specializată şi alte cheltuieli conform devizului general.
Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial în Transport 2007-2013, din fonduri structurale ale Uniunii Europene.