Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, fiind susţinută în principal de evoluţia acţiunilor care sunt în general lichide.
Totuşi, volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cazul celor mai multe acţiuni. Rulaje de peste 200.000 de lei au înregistrat doar acţiuni emise de 13 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
„Volumele s-au concentrat în ultima perioadă pe acţiunile lichide, plus că piaţa din România a performat mai bine decât cele din regiune de la începutul anului. Acţiunile cresc, dar şi spread-ul este mare, astfel că cine cumpără şi ia din ask, le marchează mai sus. Totuşi, preţurile medii au fost puţin mai sus decât în şedinţa anterioară”, a afirmat un broker.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a plasat cu 1,96% peste nivelul de joi, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere cu 1,52%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,1%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu doar 0,13%, iar indicele BET-NG, care relectă evoluţia acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 1,93%.
Evoluţia indicelui BET-NG a fost susţinută în principal de creşterile înregistrate de acţiunile OMV Petrom (2,14%) şi Transelectrica (2,23%).
O creştere semnificativă au consemnat şi acţiunile BRD (BRD), care au urcat cu 4,49%, la 9,2 lei, pe al şaselea rulaj din piaţă, de 620.000 de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 1,72%, la 1,416 lei, în cadrul unor tranzacţii de 1,2 milioane lei.
„Cred că vom mai vedea unele marcări de profituri în februarie, pentru că multe acţiuni, spre exemplu SIF-urile, au fost cumpărate în anticiparea dividendelor. Rămâne de văzut şi cum vor evolua pieţele globale, care cam dau semne de oboseală în ultima perioadă”, a mai spus brokerul.
Începând cu luna februarie, majoritatea companiilor ar urma să publice convocatoarele pentru AGA de bilanţ şi să anunţe, totodată, şi ce dividende ar putea acorda. Publicarea convocatoarele urmează, de regulă, anunţării rezultatelor financiare, sau în unele cazuri se suprapune pe ultimele zile în care companiile prezintă situaţiile financiare pentru anul trecut.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 27,8 milioane lei (6,3 milioane euro), valoare cu 47% peste rulajul de joi, de 18,9 milioane lei (4,3 milioane euro). Aproape 70% din rulaj a fost asigurat de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea în valoare cumulată de 19,3 milioane lei, din care două deal-uri cu 0,15% din titluri în sumă de 13 milioane lei.
Deal-urile au fost realizate la preţul de 0,599 lei/acţiune, similar ultimei cotaţii de joi, iar pe piaţa principală preţul a crescut nesemnificativ, cu 0,08%, la 0,5995 lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut în acest an cu 9%, susţinute pe de o parte de clarificarea situaţiei privind dividendele pe care Fondul urmează să le distribuie, dar şi de reintrarea la cumpărare a celui mai mare acţionar, fondul american de hedging Elliott Associates.
Elliott Associates a cumpărat de la începutul anului acţiuni reprezentând 0,58% din capitalul social al Fondului Proprietatea, pentru care a plătit 47,8 milioane lei (aproximativ 11 milioane euro), şi a ajuns să deţină 16,52% din titluri.
Pe piaţa Rasdaq, rulajele au continuat să fie reduse şi au însumat doar 493.000 de lei. Suma este de cinci ori sub rulajul de joi, când unele transferuri cu 12,7% din acţiunile firmei Comcereal Tulcea (de 2,2 milioane lei) au ridicat rulajul la 2,5 milioane lei.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%, susţinute de publicarea unor indicatori mai buni privind industria manufacturieră din zona euro pentru luna ianuarie. Pieţele au continuat să crească şi după publicarea unor date privind piaţa muncii din SUA, pe care investitorii le-au interpretat ca un motiv de detensionare a temerilor că economia americană se îndreaptă din nou spre recesiune.