Hollande: Încă nu sunt îndeplinite condiţiile unui acord asupra bugetului UE

François Hollande a declarat duminică, primindu-l pe Mario Monti într-o vizită, că "încă nu sunt îndeplinite" condiţiile obţinerii unui acord asupra bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 în cadrul viitorului summit european de la Bruxelles, în perioada 7-8 februarie, relatează AFP.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 06:16
Hollande: Încă nu sunt îndeplinite condiţiile unui acord asupra bugetului UE

În ceea ce priveşte acest buget, „noi constatăm că negocierile sunt foarte dificile, deoarece vizează o concepţie a unei Europe fondate, în opinia noastră, atât pe o solidaritate şi o creştere (economică), cât şi pe interese naţionale. Şi este legitim ca fiecare şef de stat sau Guvern să îl apere pe al său (interesul naţional)”, a declarat Hollande.

„Deci facem totul pentru ca, în cadrul viitorului Consiliu (European), să putem să ajungem la un acord, dar, în acest moment, încă nu sunt îndeplinite condiţiile” în acest sens, a adăugat şeful statului francez, la Palatul Elysée, alături de premierul italian Mario Monti, subliniind asupra unui „nou nivel de cooperare excepţională” între Franţa şi Italia.

„Însă ne mai rămân câteva zile şi îmi imaginez (că va fi necesară) o noapte întreagă pentru a ajunge la rezultatul pe care ni-l dorim cu toţii, adică la o negociere reuşită”, a continuat Hollande.

„Eu îmi doresc să se ajungă la un acord” în timpul summit-ului european, a declarat, la rândul său, Monti, afirmând că speră la obţinerea unui „acord mai transparent şi mai echitabil”.

Monti a notat că, începând din 2011, „Italia a devenit primul contributor (net) al Uniunii Europene”.

Liderii europeni se vor întâlni joi şi vineri la Bruxelles cu obiectivul de a ajunge la un compromis asupra bugetului UE pentru perioada 2014-2020, după un eşec, la precedentul summit, la sfârşitul lui noiembrie, cu privire la acest subiect.

În cursul acestui summit, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a propus un buget UE în valoare de 973 de miliarde de euro, reprezentând 1,01% din PIB-ul european,

Însă liderii europeni nu au reuşit să îşi soluţioneze divergenţele, nici cu privire la suma tăierilor cerute de anumite state membre şi nici cu privire la repartizarea acestor reduceri de cheltuieli între diferitele politici europene.

Potrivit mai multor surse europene, negocierile vizează un total de 20 până la 25 de miliarde de euro, reprezentând tăieri suplimentare, de operat în cadrul ultimului proiect de compromis prezentat în cursul summit-ului din noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...