Piaţa a fost pe verde încă din primele minute şi, la fel ca în zilele anterioare, volumele de tranzacţionare de pe piaţa principală au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era cu 0,4% peste nivelul de luni, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,28%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a crescut nesemnificativ, cu 0,08%.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a stagnat, iar indicele BET-NG, care relectă evoluţia acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,39%.
La mijlocul şedinţei, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau doar acţiunile emise de 12 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 19,3 milioane lei (4,4 milioane euro), valoare de aproape patru ori peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro). Aproape jumătate din lichiditate a fost asigurată de un deal cu 0,036% din acţiunile OMV Petrom, de 9,1 milioane lei (2,1 milioane euro).
Tranzacţia negociată a fost realizată la preţul de 0,4479 lei/acţiune, respectiv cu 0,43% peste nivelul de luni. Pe piaţa principală, cotaţia a avansat cu 0,34%, la 0,4475 lei, pe un rulaj de 562.000 de lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi titlurile Băncii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 3,1 milioane lei şi, respectiv, de 1,3 milioane lei. Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea a scăzut cu 0,25%, la 0,598 lei, iar cea mai recentă operaţiune cu titlurile băncii a fost realizată la 1,42 lei, cotaţie cu 0,71% peste închiderea de luni.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Londra şi Frankfurt erau în stagnare, iar bursa de la Paris avansa cu 0,7%. Pieţele au revenit uşor după la deschiderea şedinţei, după ce luni au consemnat cel mai sever recul din ultimele trei luni, influenţate de corecţiile înregistrate de acţiunile băncilor spaniole şi italiene, pe fondul incertitudinilor politice din cele două ţări.