ANI: Şeful Romgaz, în conflict de interese. Există şi indicii privind fapte de corupţie

ANI a constatat că şeful Romgaz, Marcel Adrian Piteiu, a fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care a obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 08:06
ANI: Şeful Romgaz, în conflict de interese. Există şi indicii privind fapte de corupţie

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că în urma evaluărilor a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Marcel Adrian Piteiu, director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş.

Potrivit ANI, Marcel Adrian Piteiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al SNGN Romgaz SA Mediaş, „a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu SC APROV SA Mediaş”, societate la care a deţinut, în perioada 2001 – 2005, calitatea de administrator, beneficiul patrimonial obţinut de firmă fiind de 66.454.374,17 lei (aproximativ 15.218.442 de euro).

Marcel Adrian Piteiu a deţinut succesiv, în perioada 18 martie 2005 – 19 ianuarie 2009, în cadrul SNGN Romgaz SA Mediaş, funcţiile de director general adjunct (începând cu data de 18 martie 2005), director la Direcţia Explorare (începând din 15 iunie 2007) şi director general (începând din 19 ianuarie 2009). Totodată, Piteiu a deţinut şi funcţia de administrator în cadrul societăţii APROV SA Mediaş, în perioada 07 noiembrie 2001 – 25 mai 2005, a precizat ANI.

ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Marcel Adrian Piteiu a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunilor asimilate celor de corupţie.

Potrivit Codului Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Marcel Adrian Piteiu a fost informat, la 1 februarie 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. La data de 8 mai 2012, Piteiu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...