Croaţia va investi 7 miliarde de euro în turism, până în 2020

Croaţia vrea să investează circa 7 miliarde de euro în industria turismului, până în 2020, şi să intre în rândul celor mai atractive 20 de ţări din lume pentru dezvoltarea acestui sector, a anunţat miercuri guvernul de la Zagreb, relatează AFP.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 17:31
Croaţia va investi 7 miliarde de euro în turism, până în 2020

„Statul croat trebuie să devină o destinaţie internaţională competitivă, recunoscută la nivel global şi atractivă pentru investitori”, a declarat ministrul Turismului, Veljko Ostojic, la prezentarea strategiei de dezvoltare turistică adoptată de guvern.

El a arătat că obiectivul principal al strategiei este ca Croaţia să intre până în 2020 în grupul celor mai atractive 20 de ţări pentru dezvoltare turistică.

În 2011, Croaţia se afla pe locul 34 într-un clasament de 139 de ţări în privinţa atractivităţii turistice, condus de Elveţia, Germania şi Franţa, potrivit Forumului Economic Mondial.

Pentru realizarea acestui obiectiv guvernul croat a prevăzut investiţii de 7 miliarde de euro, din care o treime pentru construcţia de hoteluri şi staţiuni balneare, respectiv a 20.000 de camere de cazare, şi pentru modernizarea capacităţilor existente pentru campinguri şi porturi de agrement, a precizat Ostojic.

Guvernul intenţionează ca astfel că dubleze în şapte ani veniturile din turism, la circa 14 miliarde de euro, şi să majoreze cu aproximativ 40% numărul înnoptărilor, în prezent de 70 de milioane pe an.

Industria turistică reprezintă motorul economiei croate, reprezentând circa 19% din PIB.

Autorităţile locale estimează că aderarea ţării la Uniunea Europeană, în luna iulie, va contribui la dezvoltarea turismului.

Croaţia a înregistrat anul trecut 12,3 milioane de vizite turistice, în creştere cu 5,1% faţă de anul anterior, un record pentru ţara cu 4,2 milioane de locuitori.

Turiştii străini, în special germani, sloveni, austrieci şi italieni, au realizat 10,8 milioane de vizite.

Economia croată s-a contractat însă cu 1,1% în 2012, potrivit estimărilor guvernamentale, şi nu a mai înregistrat creştere din 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...