Parchetul spaniol anchetează existenţa unor registre contabile paralele în partidul de guvernământ

Luis Barcenas, fostul trezorier al Partidului Popular (PP), aflat la putere în Spania, a fost audiat miercuri la Madrid de către un procuror anticorupţie care anchetează existenţa unei contabilităţi paralele la această formaţiune, condusă de către şeful Guvernului, Mariano Rajoy, relatează AFP.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 21:36
Parchetul spaniol anchetează existenţa unor registre contabile paralele în partidul de guvernământ

Parchetul anticorupţie din cadrul instanţei judiciare spaniole Audienţa Naţională a deschis o anchetă preliminară la 24 ianuarie cu privire la „posibila existenţă a unei case B”, sau contabilitate paralelă a partidului conservator, condus, începând din 2004, de către Mariano Rajoy, şeful Guvernului de la Madrid.

Luis Barcenas, însoţit de apelativul „hoţul”, lansat de către câţiva trecători, a intrat, miercuri, în sediul parchetului, fără să ofere vreo declaraţie.

Mariano Rajoy a apărut, la 31 ianuarie, într-o listă manuscrisă de nume publicată de cotidianul El Pais, provenind probabil din documente contabile întocmite de către fostul trezorier.

Conform documentelor, scria publicaţia, actualul şef al Guvernului ar fi primit, în perioada 1997-2008, „plăţi în valoare de 25.200 de euro pe an”, provenite din donaţii făcute de către directori ai unor societăţi private.

El Pais a anunţat marţi că a trimis Parchetului anticorupţie, la cererea sa, aceste documente, mai exact „copiile a 14 foi manuscrise trecute prin mâna fostului trezorier Luis Barcenas”.

„Cazul Barcenas” a izbucnit la 18 ianuarie, atunci când cotidianului de centru-dreapta El Mundo a afirmat că fostul trezorier a distribuit timp de două decenii plicuri conţinând între 5.000 şi 15.000 de euro către lideri ai partidului, provenind de la societăţi private.

Cu toate acestea, potrivit El Mundo, Mariano Rajoy nu s-a atins niciodată de aceste plicuri şi a ordonat încetarea practicii în 2009.

Din acel moment, PP afirmă că a acţionat strict legal şi a anunţat că va lansa cercetări împotriva tuturor celor care au „publicat” sau au „lăsat scurgerea” acestor informaţii, provocând suspiciuni la adresa liderilor săi. Mariano Rajoy a afirmat că nu s-a atins niciodată de bani „negri”.

Luni, Luis Barcenas a declarat că acest caz reprezintă o „manipulare crasă” şi a dezminţit că Mariano Rajoy s-ar fi atins de fonduri ilegale, negând existenţa unei contabilităţi paralele.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Afaceri Externe al UE reuniune pe 18 noiembrie. Ucraina, Orientul Mijlociu și Cornul Africii între marile subiecte discutate
Consiliul Afaceri Externe al UE reuniune pe 18 noiembrie. Ucraina, Orientul Mijlociu și Cornul Africii între marile subiecte ...
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reuneşte pe 18 noiembrie, la Bruxelles, pe ordinea de zi figurând subiecte precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Georgia,......
Rusia are în plan o nouă conductă de gaze către China
Rusia are în plan o nouă conductă de gaze către China
Rusia are în vedere încă o conductă către China, de data aceasta prin Kazahstan, capabilă să livreze până la 35 ...
Averile candidaţilor la funcţia de preşedinte – declarațiile candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2024
Averile candidaţilor la funcţia de preşedinte – declarațiile candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2024
Proprietăţi în ţară şi străinătate, pensii şi salarii consistente, bijuterii, tablouri, lingouri de aur, conturi ...
Chinezii de la Huawei au primit primele precomenzi pentru noul model Mate 70
Chinezii de la Huawei au primit primele precomenzi pentru noul model Mate 70
Compania chineză Huawei Technologies a anunțat azi că a început să primească precomenzi pentru modelul său de smartphone ...