Un minor din Australia, condamnat la închisoare în Bali pentru consum de droguri

O curte de judecată din Bali l-a condamnat pe un băiat de 14 ani la două luni în închisoare pentru posesiune de marijuana. Băiatul avea câteva grame de cannabis la el în momentul în care a fost percheziţionat de poliţie.
Economica.net - vin, 25 nov. 2011, 12:58

Aldolescentul va fi eliberat cel mai probabil la începutul lui decembrie, potrivit declaraţiei unui judecător, pentru că a mai petrecut timp în arest, deoarece a fost reţinut în octombrie, informează Reuters.

Australia a făcut apel la „indulgenţă” din partea Indoneziei în acest caz sensibil. Prim ministrul de externe australian a salutat verdictul dat de curtea de judecată, şi a declarat mulţumit că probabil asta înseamna că el ar putea să-şi petreacă sărbătorile de iarna acasă cu familia.

Adolescentul era în vacanţă cu familia în Bali, când, susţine el, a găsit o pungă cu 3.6 grame de marijuana.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord a lansat luni în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două......
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să aducă modificări importante în modul de raportare fiscală ...
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Grupul Geely Holding din China a anunțat duminică că își propune să vândă peste 5 milioane de vehicule anual până ...