Pe serie brută, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 4,5%, respectiv cu 1,5%. Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,7%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,7%), industria bunurilor de capital (+2,7%) şi industria energetică (+2,0%). Industria bunurilor intermediare şi industria bunurilor de uz curent au scăzut cu 3,7%, respectiv cu 0,4%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în anul 2012, comparativ cu anul 2011, a crescut cu 0,3%, susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+4,6%) şi de industria extractivă (+1,5%). Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,2%.
De asemenea, pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,9%), în industria bunurilor de capital (+3,3%), în industria energetică (+2,0%) şi în industria bunurilor de uz curent (+0,4%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 3,2%.
În luna decembrie 2012, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 18,3%, ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-22,4%) şi industriei extractive (-5,8%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 7,1%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi la majoritatea categoriilor de bunuri, astfel: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-31,9%), industria bunurilor intermediare (-25,6%), industria bunurilor de capital (-24,8%), şi industria bunurilor de uz curent (-11,9%). Industria energetică a crescut cu 3,8%.
Potrivit datelor INS, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a rămas la acelaşi nivel cu cel din luna precedentă, situaţie determinată de creşterea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1,5%), a industriei prelucrătoare (+0,1%) şi de scădere a industriei extractive (-0,1%). Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital şi în industria energetică (+1,0% fiecare), în industria bunurilor de uz curent (+0,9%) şi în industria bunurilor intermediare (+0,1%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 7,1%.
Comparativ cu decembrie 2011, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 2,2% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a scăderii celor trei sectoare industriale, respectiv în industria prelucătoare (-2,4%), industria extractivă (-1,9%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,2%).
Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat scăderi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-7,4%), industria bunurilor intermediare (-4,3%), în industria energetică (-2,0%) şi în industria bunurilor de uz curent (-2,9%). Industria bunurilor de capital a crescut cu 1,5%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 0,6% comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a scăderii industriei extractive (-0,8%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,7%). Industria prelucrătoare a crescut cu 0,1%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi în industria energetică (-2,7%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,9%) şi în industria bunurilor intermediare (-0,3%) şi creşteri în industria bunurilor de uz curent (+0,7%) şi în industria bunurilor de capital (+0,1%).