Era Ilie Stan, aproape de final. Mihai Stoica va face transferuri la Steaua

Fostul manager al Stelei, plecat de la club după aducerea lui Ilie Stan în funcţia de antrenor, a anunţat că va fi consultantul lui Gigi Becali în materie de transferuri.
Economica.net - vin, 25 nov. 2011, 13:22

Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, spune că va continua să colaboreze cu finanţatorul Gigi Becali, el urmând să fie consultant în materie de transferuri.

Nu sunt interesat să fiu impresar sau să-mi iau licenţă de impresar. Nu am timp să colaborez cu toate cluburile, ci voi colabora cu Steaua. Eu am o legătură cu Gigi Becali pe care nu am negat-o. A explicat şi el foarte clar, am explicat şi eu, suntem prieteni şi vom colabora, cum altfel, decât în domeniul în care am avut rezultate. Practic şi acum, la propunerea mea, au venit jucători care au dat randament„, a spus Stoica la Sport.ro.

Rugat să spună care ar fi motivele pentru care Steaua se confruntă cu o criză de rezultate, Stoica a precizat: „Vorbesc doar de perioada în care am fost eu la club. A fost o conjunctură total nefavorabilă. Noi am avut certitudinea că vom juca, după al doilea meci acasă, toate partidele pe Arena Naţională. Însă noi ne-am plimbat peste tot. Nu este uşor, mental este destul de dificil. Atunci nu puteam să vorbesc, dar acesta a fost unul dintre motive. În plus, nu ne-am aşteptat şi vina nu aparţine nimănui din cadrul clubului, am fost forţaţi de împrejurări să lucrăm cu nişte jucători, iar apoi componenţi importanţi au plecat şi au venit alţii”.

Mihai Stoica spune, de asemenea, că, în opinia sa, fraţii Mihai şi Florin Costea nu sunt „cei care fac probleme la Steaua”. „La ce imagine s-a făcut în jurul fraţilor Costea, orice aspect negativ care este legat de ei capătă un parfum de credibilitate acum… la alţi jucători ştirile nu ar fi atât de credibile. Lucrurile nu stau chiar aşa, eu îi cunosc bine şi nu sunt ei cei care creează probleme. Cei care stau zi de zi cu fraţii Costea sunt de vină pentru ce se întâmplă, pentru că nu le preîntâmpină. Ei trebuie să facă asta pentru că e în fişa postului”, a mai spus Mihai Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Grupul Geely Holding din China a anunțat duminică că își propune să vândă peste 5 milioane de vehicule anual până în 2027, un salt important față de 2023, pe care speră să îl......
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau şi-ar putea anunţa demisia în această săptămână, ...
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Rivian a depășit vineri așteptările analiștilor pentru livrările din trimestrul al patrulea și a declarat că producția ...
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Cea de-a 82-a gală de decernare a Globurilor de Aur a avut loc la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul a ...