Preşedintele francez susţine că „vor trebui pronunţate sancţiuni” în scandalul cărnii de cal

Preşedintele francez François Hollande apreciază că "vor trebui pronunţate sancţiuni" în cazul preparatelor congelate care conţin carne de cal în loc de vită, relatează AFP.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 20:36
Preşedintele francez susţine că

„Există lacune, în mod vizibil, profituri, comportamente inadmisibile, vor trebui pronunţate sancţiuni, administrative şi penale dacă dosarul o justifică”, a declarat luni şeful statului francez în timpul unei deplasări la periferia Parisului.

„Statul are o datorie dublă: transparenţă şi responsabilitate”, a subliniat preşedintele francez, adăugând că „vor fi efectuate anchete într-un timp foarte scurt”.

Hollande a apreciat că trasabilitatea, o „cerinţă a consumatorilor”, este „o datorie atât pentru Europa, cât şi pentru Franţa”, sfătuind să fie cumpărate produse etichetate „cu carne de vită de origine franceză”.

„În acest caz, o să fiţi siguri că nu vă înşelaţi”, a declarat el, adresându-se consumatorilor.

„Preocuparea mea este să dau consumatorilor toate informaţiile, francezilor, toată transparenţa necesară, comportamentelor delictuoase, toate muniţiile indispensabile, dar, de asemenea, să putem continua să consumăm şi să asigurăm traiul crescătorilor din Franţa care nu au nimic de a face cu aceste manipulări”, a rezumat el.

Descoperirea cărnii de cal în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită a provocat un scandal săptămâna trecută în Marea Britanie – unde calul este venerat şi consumul cărnii sale este tabu – şi a determinat retragerea, vineri, a produselor congelate în Franţa şi Suedia.

Carnea, care provine din România, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la furnizorul francez, Spanghero, şi a fost redirecţionată către preparatorul Comigel, funizor pentru Findus şi alţi distribuitori.

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...