Muzeul Brukenthal: Locomotive de 65.000 euro, vândute cu 4.000, deşi sunt patrimoniu naţional

Şapte locomotive cu abur din Sibiu au fost vândute la preţuri foarte mici, din care una ce valora 65.000 de euro a fost dată cu 4.000 de euro, reclamă directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca, potrivit căruia acestea făceau parte din patrimoniul naţional, Poliţia făcând cercetări.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 17:34
Muzeul Brukenthal: Locomotive de 65.000 euro, vândute cu 4.000, deşi sunt patrimoniu naţional

Directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că intenţiona să expună într-un muzeu al industriilor cele 40 de locomotive cu abur din Muzeul Locomotivelor cu Abur din Sibiu, însă este nevoit să renunţe la proiect, „din motive administrative”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu, ca persoană, ca manager, ca om de cultură, ca profesor, sunt obligat să renunţ la acest proiect din cauze administrative. Se prăpădeşte sub ochii noştri patrimoniul cultural acumulat în România, se scoate la mezat. Se vând locmotivele dintr-un muzeu constituit legal şi se vând fără nicio problemă, cu preţ de sub 1 la sută din preţul estimat şi umblă liniştite prin lumea din jurul nostru”, a spus Sabin Luca.

Potrivit acestuia, Muzeul Locomotivelor cu Abur din Sibiu a fost înfiinţat în august 1994 şi cuprinde 40 de locomotive cu abur, pluguri şi macarale cu abur care au circulat pe căile ferate din România în urmă cu peste o sută de ani.

În 31 decembrie 2000, locomotivele au fost declarate, prin ordin al Ministrului Culturii, bunuri de tezaur, fiind protejate de lege.

Sabin Luca a declarat că, în timp ce purta discuţii cu reprezentanţii Ministerului Culturii pentru deschiderea, la Sibiu, a Muzeului Industriilor care să pună în valoare locomotivele cu abur, a aflat că şapte dintre acestea au fost scoase la licitaţie.

Locomotivele aparţineau SC Brafor SA Braşov care, în anul 2007, era în lichidare voluntară şi a cerut Ministerului Culturii, care avea drept de preempţiune (dreptul de care se bucură cineva de a fi preferat în calitate de cumpărător al unui bun – n.r.) sume cuprinse între 30.000 şi 70.000 de euro pentru fiecare dintre cele şapte locomotive.

Statul a renunţat, însă, la acest drept şi a anunţat firma că poate scoate locomotivele la licitaţie, dar cu sume care să fie minim ca cele cerute ministerului.

„Lichidate voluntar! Statul român lichidează patrimoniul voluntar. Este vorba de un bun de tezaur. Dreptul (de preempţiune – n.r.) e obligatoriu să fie folosit de Guvern, în primul rând, pentru că instituţiile specializate, cum suntem noi, nu avem pentru aşa ceva bani”, susţine directorul Muzeului Naţional Brukenthal.

Potrivit acestuia, una dintre locomotive a fost vândută Primăriei Zlatna, judeţul Alba, cu suma de 18.000 de lei.

„La Zlatna s-a vândut una dintre locomotive, care aici este cotată la minim 65.000 de euro, cu 18.000 de lei, adică vreo patru mii euro. Mai mult, locomotiva este la Cluj, pe undeva, într-un atelier de reparaţii. Atenţie, fiind vorba de tezaur, deja asimilează penalului”, a afirmat Sabin Luca, care a adăugat că restauratorii muzeului trebuie să aibă experienţă de minim zece ani şi să fie supervizaţi pentru a putea interveni cu lucrări asupra unui bun de tezaur.

Potrivit datelor deţinute de reprezentanţii Direcţiei de Cultură Sibiu, locomotiva a fost transportată în data de 16 ianuarie 2013 spre un un atelier de reparaţii din Cluj-Napoca.

În acest caz au început cercetări şi ofiţerii Compartimentului pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, care urmază să stabilească în ce condiţii a ajuns acolo şi dacă atelierul respectiv este autorizat să efectueze lucrări asupra unui bun din patrimoniul naţional.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Compartimentului pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu nu au prezentat un punct de vedere.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...