Bursele europene au deschis în scădere uşoară

Bursele europene au deschis joi în scădere uşoară, după prezentarea rezultatelor financiare ale mai multor companii importante şi apariţia datelor privind evoluţia PIB în Germania, Franţa şi Japonia, ale căror economii s-au contractat în trimestrul al patrulea al anului trecut, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 14 feb. 2013, 08:39
Bursele europene au deschis în scădere uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante companii europene a coborât cu mai puţin de 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, dar afişează un avans de 3,1% pe ansamblul acestui an.

Economia Germaniei s-a contractat cu 0,6% în trimestrul patru, iar PIB-ul Franţei a scăzut cu 0,3%.

În Japonia, unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai UE, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,4% în ultimele trei luni ale anului trecut.

Acţiunile BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, au crescut cu 2,6% în primele minute de tranzacţionare, după ce managementul a propus creşterea dividendului distribuit acţionarilor.

Titlurile grupului minier Rio Tinto, listat la Londra, au avansat cu 1,8% după ce pierderile anunţate pentru al doilea semestru al anului trecut s-au plasat sub estimările analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări......
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...