Vosganian cere Comisiei Europene să aprobe un ajutor de stat de 45 milioane euro pentru Oltchim

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut miercuri o întâlnire cu comisarul Joaquin Almunia, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) şi responsabilul cu portofoliul concurenţei, în care i-a cerut aprobarea unui ajutor de stat de 45 milioane euro pentru Oltchim.
Economica.net - joi, 14 feb. 2013, 10:21
Vosganian cere Comisiei Europene să aprobe un ajutor de stat de 45 milioane euro pentru Oltchim

„Am avut ieri o întâlnire cu Almunia, care mi-a promis că va evalua dacă Oltchim a primit anul trecut ajutor de stat. Noi credem că Oltchim nu a primit anul trecut ajutor de stat. Sperăm ca toată chestiunea cu ajutor de stat, de 45 milioane de euro, să se rezolve. (…) Comisia Europeană nu este un ghişeu unde să se aprobe orice cerere. Discuţia cu Almunia a fost bună, a acceptat soluţia mea privind viitorul Oltchim, dar mi-a spus că răspunsul lor va depinde de cum vor evalua ce le-am transmis noi”, a declarat joi Vosganian.

La ora transmiterii ştirii circa 200 salariaţi ai Oltchim şi Arpechim pichetează sediul Ministerului Economiei, acţiune caracterizată de ministru drept „normală din perspectiva democraţiei”, dar „întârziată” şi semn al unei „dispute între sindicate”.

„Arătăm faţă de Comisia Europeană asumarea noastră clară de privatizare integrată a Oltchim alături de Arpechim”, a afirmat Vosganian.

El a continuat spunând că partea română va da un răspuns Comisiei Europene precizând că, împreună cu preşedintele Consiliului Concurenţei, va nuanţa răspunsul către Comisie.

„Eternitatea şi incendiul nu se uită niciodată la ceas”, a spus Vosganian, referindu-se la termenul de două săptămâni în care partea română trebuie să găsească finanţare pentru continuarea producţiei la Oltchim.

Potrivit lui Vosganian, firma Alvarez&Marsal, aleasă de băncile creditoare ale Oltchim, a evaluat că pentru funcţionarea la 50-60% din capacitate Oltchim are nevoie de 40-45 milioane de euro, sumă suficientă pentru păstrarea tutror angajaţilor, dar insuficientă pentru obţinerea de profit pentru plata datoriilor.

Vosganian i-a spus lui Almunia că intrarea în insolvenţă a combinatului chimic este o măsură „de bază”, iar statul român vrea ca activitatea Oltchim să ontinue pe segmentele viabile, în paralel cu restructurarea şi reorganizarea companiei.

Datoriile Oltchim sunt evaluate la aproximativ 800 milioane de euro.

La sfârşitul lunii ianuarie Guvernul a transmis Comisiei Europene o scrisoare în care preciza că intenţionează să acorde Oltchim un ajutor de stat de 45 milioane de euro, din care 20 milioane de euro ar reprezenta finanţarea pentru cheltuielile curente ale combinatului, precum şi un ajutor de stat sub formă de garanţii de stat pentru un împrumut de 25 milioane de euro acordat de băncile creditoare, pentru reluarea producţiei şi asigurarea capitalului de lucru pentru instalaţiile viabile. ale combinatului.

Combinatul funcţionează la doar 15% din capacitate, iar Vosganian le-a recomandat sindicaliştilor să îi picheteze pe cei care au decis să integreze activele Arpechim „fără un bun discernământ economic”.

„Ministerul Economiei a avut zilele acestea întâlniri cu toţi factorii decizionali de pe platforma Oltchim. Un sindicat, care nu este cel reprezentativ, a spus că nu poate amâna pichetarea de astăzi a sediului Ministerului Economiei. Astăzi vom avea la minister această situaţie, normală din perspectiva democraţiei. De când sunt ministru, salariile au fost plătite la timp, astăzi şi mâine se vor plăti restanţele de anul trecut. Totuşi, să avem acum revendicări salariale nu cred ca este oportun. Sindicaliştii au întârziat cu unul-doi ani mişcările de protest, care sunt binevenite, dar care ar fi trebui făcute când Oltchim a început să aibă pierderi”, a afirmat Vosganian.

Potrivit lui Vosganian, pentru a funcţiona la o capacitate de 50-60%, Oltchim are nevoie de toţi angajaţii.

„Tot Oltchim este ipotecat pentru tot felul de datorii. Astăzi mă întâlnesc cu doi posibili beneficiari care să liverze materii prime în sistem de lohn”, a spus Vosganian.

Vosganian a adăugat că la jumătatea lunii martie va fi desemnat administratorul special al Oltchim şi conducerea executivă, iar până în luna iunie va fi definitivată strategia de privatizare a combinatului chimic. Administratorul judiciar evaluează toate contractele încheiate de Oltchim şi va denunţa acordurile încheiate „fără un temei economic”.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

„Înţeleg că este o competiţie, o dispută între sindicate, care nu este de competenţa Ministerului Economiei. Astăzi nu pot decât să reiau discuţiile de ieri cu sindicaliştii.(…) Dacă vreţi adevărul întreg, vă rog să vorbiţi cu cei care au adus Oltchim în situaţia aceasta. Am altă treabă decât să mă răfuiesc cu stafiile de pe platforma Oltchim. (…) Pentru privatizarea Oltchim am nevoie de un combinat viu şi de pace socială”, a continuat ministrul.

Oltchim este în insolvenţă. Combinatul este controlat majoritar de stat, prin Ministerul Economiei. O tentativă de privatizare a Oltchim a eşuat anul trecut pentru că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...