Mechel Târgovişte: Compania nu mai datorează salariaţilor niciun fel de despăgubiri

Mechel Târgovişte nu datorează salariaţilor nicun fel de despăgubiri şi a pus în aplicare, din ianuarie 2012, sentinţele instanţelor care vizează acordarea unor majorări salariale, aferente anilor 2007-2008, la care aveau dreptul angajaţii, a anunţat compania, după o încercare de executare silită.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 08:39
Mechel Târgovişte: Compania nu mai datorează salariaţilor niciun fel de despăgubiri

Compania a arătat, într-un comunicat transmis Bursei, că la sediul Mechel s-au prezentat miercuri mai multe persoane pentru a comunica documente din partea unui executor judecătoresc. Aceste persoane, care nu sunt salariaţi ai societăţii, au fost însoţite de avocatul Bogdan Răducanu şi foşti lideri de sindicat care, în prezent, nu mai au nicio legătură cu societatea sau cu sindicatele din companie, potrivit sursei citate.

„Susţinerile privitoare la sumele pe care societatea le-ar datora salariaţilor sau foştilor salariaţi în temeiul sentinţelor ce se se pretinde a fi puse în executare silită sunt lipsite de orice adevăr, societatea nu
datorează niciun fel de despăgubiri salariaţilor. Cele două sentinţe (ambele din anul 2009 referitoare la majorari salariale aferente anilor 2007-2008) au fost puse în executare de bună voie de către societate începând cu luna ianuarie 2012″, menţionează compania.

Mechel Târgovişte arată că între sindicatele din societate şi administraţie există un acord colectiv privitor la modalitatea în care se execută aceste sentinţe, iar între fiecare salariat sau fost salariat şi societate s-au încheiat tranzacţii de împăcare în care au fost stabilite sumele şi alte avantaje pe care aceştia urmau să le primească. Înţelegerile stabilesc şi că salariaţii şi foştii salariaţi renunţă
la executarea silită şi împuternicesc reprezentanţii Mechel să facă opozabilă renunţarea indiferent cine ar mai încerca să pună în numele lor în executare vreuna din cele două sentinţe.

„Atât avocatul cât şi executorul şi foştii lideri de sindicat care organizează aceste manifestaţii au cunoştinţă că societatea şi-a îndeplinit toate obligaţiile la care s-a angajat prin semnarea tranzacţiilor cu
salariaţii şi foştii salariaţi, iar oamenii şi-au încasat deja sumele stabilite în tranzacţii, astfel că executările silite iniţiate acum sunt lipsite de obiect în ceea ce priveşte despăgubirile salariale”, susţine Mechel.

Compania mai arată că persoanele respective încearcă să scoată din conturile Mechel Târgovişte bani numai pentru avocat şi executor.

Avocatul Bogdan Răducanu a susţinut miercuri că au fost blocate conturile Mechel Târgovişte, după ce 2.300 de angajaţi şi foşti angajaţi au obţinut în instanţă recuperarea unor majorări salariale din 2007 şi 2008, de 30%, respectiv 10%, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi neacordate.

Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, cu peste 10.000 de salariaţi în 1990 şi aproximativ 2.000 de angajaţi în prezent, a fost preluat în 2002 de firma Conares Trading, înregistrată în Elveţia, care a devenit ulterior parte a grupului metalurgic rus Mechel.

Producţia Mechel Târgovişte rămâne oprită şi în luna februarie, angajaţii fiind în şomaj tehnic din decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul acesteia în Ucraina, a declarat vineri Guvernul sud-coreean, citat de DPA,......
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...