Ponta: Guvernul a obţinut pe piaţa americană cel mai bun împrumut, cu economii de 350 mil. dolari

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că împrumutul contractat săptămâna trecută de Guvern pe piaţa americană, cu o dobândă de 4,5%, este cel mai bun obţinut vreodată de România şi va permite economii totale de circa 350 milioane dolari.
Economica.net - lun, 18 feb. 2013, 13:04
Ponta: Guvernul a obţinut pe piaţa americană cel mai bun împrumut, cu economii de 350 mil. dolari

„Am informat (conducerea USL, n.r.) asupra faptului că săptămâna trecută Guvernul României a obţinut pe piaţa americană cel mai bun împrumut pe care l-a obţinut vreodată România, după ce, la începutul anului 2012, fostul Guvern, pe bună dreptate, a avut un succes important, împrumutând cu o dobândă de 6,87. Noi acum avem 4,5. De la 6,87 la 4,5, în total vom plăti cu vreo 350 de milioane de dolari mai puţin dobândă, 350 de milioane de dolari pe care, practic, îi economisim până la rambursarea creditului. E un semn bun”, a spus Ponta.

La rândul său, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a afirmat că împrumutul a fost contractat pentru refinanţarea datoriei publice.

România a atras joi 1,5 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni în dolari pe zece ani pe pieţele externe, titlurile având un randament de 4,5%, sub cel indicativ, de 4,625%, iar oferta a depăşit de cinci ori suma împrumutată.

România a mai emis obligaţiuni în dolari anul trecut, când a atras prin două tranzacţii 2,25 miliarde de dolari. Finanţele au mai obţinut în 2012 de pe pieţele externe 2,25 miliarde euro prin plasamente de obligaţiuni.

Obligaţiunile în dolari emise în ianuarie şi februarie 2012 au avut randamente de 6,87%, respectiv 6,45%.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...