Această operaţiune de retragere este prima în cazul produselor vândute în Finlanda de la izbucnirea scandalului cărnii de cal etichetate ca fiind de vită. În schimb, din Suedia fuseseră deja retrase loturi de lasagna produse de compania Findus conţinând carne de cal.
Lidl Suedia a semnalat pentru AFP că a retras din raioanele sale gulaş şi ravioli marca Coquette, fabricate de firma germană Dreistern.
Lidl Finlanda a explicat că a decis să retragă gulaş Coquette după ce a fost avertizată de firma mamă în legătură cu suspiciunile legate de carnea de la Dreistern, furnizorul german al semipreparatelor retrase.
‘Am primit o avertizare, vineri, cu privire la aceste produse şi am decis să le retragem din raioanele noastre, ca o măsură de precauţie’, a declarat purtătorul de cuvânt al Lidl Finlanda, Pilvi-Sisko Riikonen.
Autoritatea din domeniul securităţii alimentare finlandeze Evira a anunţat luni, într-un comunicat, că pregăteşte efectuarea unor teste ADN pentru a verifica dacă în Finlanda carnea care se vinde corespunde celei anunţate pe etichetele adresate consumatorilor.