Ruşii de la Mechel vând toate combinatele din România cu 230 lei

Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 15:15
Ruşii de la Mechel vând toate combinatele din România cu 230 lei

Tranzacţia vizează compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, potrivit unui comunicat transmis marţi de grupul rus.

Activele din România aveau bugetate pentru acest an pierderi de 2,4 miliarde ruble (60 milioane euro), potrivit declaraţiilor directorului general al Mechel, citat în comunicat.

„Această tranzacţie reprezintă încă un pas în implementarea strategiei revizuite a Mechel cu scopul de a dezvolta liniile de producţie cheie şi de a renunţa la activele care nu se încadrează în profilul de bază al grupului. Am anunţat anterior intenţia de a ieşi din sectorul producţiei de oţel în Europa, care produce pierderi constant atât în prezent, cât şi în viitorul apropiat. Nu numai că are un impact negativ asupra rezultatelor financiare şi fluxului de numerar ale grupului, dar creşte costurile alternative, ceea ce nu ne putem permite în timp ce investim în proiecte miniere promiţătoare (…) Având în vedere pierderea de 2,4 miliarde ruble planificată pentru activele din România în 2013, această tranzacţie va avea un efect financiar simţitor pentru acţionarii noştri. Fluxul de numerar astfel deblocat va fi utilizat pentru activităţile noastre operaţionale, precum şi pentru scăderea gradului de îndatorare al companiei”, a declarat în comunicat directorul general al Mechel, Evgeny Mikhel.

Firma Invest Nikarom are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chumakov Victor (58 de ani), ambii de cetăţenie rusă.

Firma are un capital social vărsat de 99.979 lei.

Activitatea firmei este comerţul cu ridicata de maşini şi echipamente.

„Mechel a transferat acţiunile tuturor activelor din România către cumpărătorul Invest Nikarom SRL, din România. Valoarea tranzacţiei este în sumă nominală de 230 lei (aproximativ 70 dolari SUA). Invest Nikarom SRL a cumpărat cele cinci active ale Mechel Group – Ductil Steel Mechel, Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte SA, Mechel East Europe Metallurgical Division SRL, Laminorul SA”, se spune în comunicatul companiei ruse.

Vânzarea activelor din România se încadrează în strategia revizuită a Mechel care are scopul de a-şi dezvolta afacerile de bază, în principal cea de producător de cărbune, se mai arată în comunicat.

„În noiembrie 2012, din cauza preţurilor nefavorabile de pe pieţele europene ale oţelului, legate de creşterea preţurilor pentru deşeuri feroase şi de cererea slabă pentru produse finite, producţia unităţilor producătoare de oţel ale Mechel din România a fost oprită temporar. În timp ce producţia acestor unităţi a fost suspendată temporar, au fost luate toate măsurile necesare pentru a conserva capabilitatea operaţională a unităţilor şi pentru a efectua lucrări de întreţinere pe timp de iarnă”, se mai spune în comunicat.

Firma Invest Nikarom apare pe o listă publicată în luna ianuarie de Guvern privind persoanele şi firmele care ocupă spaţii din imobile aparţinând RA-APPS.

Victor Chumakov afirma în anul 2004 că holdingul lituanian Aviabaltika intenţiona să deschidă în România cinci centre de service pentru elicoptere MI-8 şi MI-17, de producţie rusească. Invest Nikarom a avut atunci calitatea de reprezentant Aviabaltika în România. El preciza atunci că înfiinţarea celor cinci unităţi era inclusă în strategia Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Mechel a scos la vânzare numeroase active spre sfârşitul anului trecut, pentru a-şi reduce datoriile şi a finanţa un proiect minier, printre acestea numărându-se şi activele din România.

În ultima parte a lunii noiembrie, grupul Mechel a anunţat suspendarea temporară a operaţiunilor de producţie din România şi de la Doneţk, Ucraina.
Astfel, oţelăriile electrice de la Mechel Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu urmau să aibă activitatea suspendată temporar începând din ultima săptămână a lunii noiembrie. Producţia prin laminare de la Târgovişte urma să fie suspendată începând cu 27 noiembrie, iar producţia de la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Câmpia Turzii avea să fie întreruptă din 15 noiembrie.

Compania a precizat atunci că producţia urma să fie reluată atunci când vor permite condiţiile de piaţă.

Angajaţii implicaţi în lucrările de întreţinere ale uzinelor a căror activitate a fost suspendată urmau să-şi primească în continuare salariile întregi, iar ceilalţi, care nu au fost incluşi în astfel de operaţiuni, aveau să fie remuneraţi şi în perioada de inactivitate sau să intre în şomaj tehnic, potrivit informaţiilor transmise de Mechel la acea dată.

Potrivit sindicatelor, la uzinele Mechel din România lucrează peste 5.000 de angajaţi, din care aproximativ 2.100 la Târgovişte, 1.000 la Câmpia Turzii, 1.000 la Ductil Steel Buzău şi 570 la Ductil Steel Oţelu Roşu, respetiv 400 la Laminorul Brăila.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...