Preşedintele BCE, plătit de două ori mai bine decât şeful FED

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a fost plătit anul trecut cu 374.128 de (500.200 de dolari), cu 0,8% mai mult decât predecesorul său, Jean-Claude Trichet, în 2011, transmit Bloomberg, AFP şi Reuters. În plus Mario Draghi are dreptul să locuiască gratuit într-o reşedinţă deţinută de BCE.
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 07:49
Preşedintele BCE, plătit de două ori mai bine decât şeful FED

Remuneraţia preşedintelui Băncii Centrale Europene în 2012 a fost de peste două ori mai mare decât a lui Ben S. Bernanke, preşedintele Rezervei Federale din SUA (Fed), care a câştigat doar 199.700 de dolari anul trecut. Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei (BoE), a fost plătit în 2012 cu 305.368 de sterline (465.869 de dolari).

În noiembrie 2011 Mario Draghi a preluat mandatul de preşedinte al BCE de la Jean-Claude Trichet şi a promis că va face tot ceea ce va fi nevoie pentru a asigura menţinerea euro şi a sprijinit achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale ale statelor cu probleme din zona euro.

Profitul net al Băncii Centrale Europene (BCE) a crescut semnificativ anul trecut, datorită veniturilor obţinute în urma achiziţionării de obligaţiuni guvernamentale ale statelor din zona euro care s-au confruntat cu probleme.

Profitul net de bază al BCE, după scăderea provizioanelor de risc, s-a ridicat la 998 milioane de euro (1,3 miliarde de dolari), faţă de 728 milioane de euro în 2011. O parte substanţială a profitului a venit din veniturile din dobânzi din Securities Markets Programme (SMP), care a început în mai 2010, pe fondul crizei datoriilor cu care se confrunta zona euro, şi care a fost finalizat oficial în septembrie 2012.

Veniturile nete din dobânzi au crescut la 2,289 miliarde de euro în 2012, faţă de 1,999 miliarde de euro în 2011.

Din această sumă, BCE a câştigat 1,108 miliarde de euro din SMP, inclusiv 555 milioane de euro din deţinerile de obligaţiuni suverane elene a anunţat BCE.

BCE obţine câştiguri din investiţiile în rezerve externe, din propriul portofoliu de fonduri, venituri din dobânzi din bancnotele euro aflate în circulaţie şi venituri din dobânzi din Securities Markets Programme.

Excedentul BCE la sfârşitul lui 2012 se ridica la 2,164 miliarde de euro, faţă de 1,894 miliarde de euro în 2011.

Din aceşti bani, BCE va pune deoparte 1,166 miliarde de euro pentru provizioane, majorând astfel suma totală alocată provizioanelor la 7,529 miliarde de euro. Deja BCE a distribuit 575 milioane de euro din profit către băncile centrale ale statelor din zona euro iar săptămâna viitoare vor fi transferaţi încă 423 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...