Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de câteva acţiuni

Bursa a crescut cu 0,37%, într-o piaţă unde investitorii au fost mai activi la tranzacţionare doar în a doua parte a zilei, iar transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea, OMV Petrom, BRD, SIF Oltenia şi SIF Transilvania au asigurat 86% din lichiditate.
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 15:35
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de câteva acţiuni

Piaţa a continuat să evolueze într-un interval îngust şi în această săptămână, iar la finalul zilei de vineri indicele general al Bursei a fost cu doar 0,2% peste nivelul de la sfârşitul săptămânii precedente. Indicele general al bursei, BET-C, se plasează astfel cu 10% peste nivelul de la finele anului trecut.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni a crescut cu 1,6% în această săptămână, iar indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,26%. Astfel, raportat la nivelul de la sfârşitul anului trecut, BET este pe plus cu 8,16%, iar BET-FI cu 5%.

„Pieţele externe sunt la niveluri de evaluare relativ ridicate (indicii S&P şi DAX sunt la numai 4,2% şi, respectiv, circa 7%, distanţă de maximele istorice) şi ca atare sunt presate de spectrul unei corecţii în săptămânile şi lunile următoare. Acest lucru este valabil atât pentru piaţa americană, cât mai ales pentru cele europene, care cu excepţia Germaniei, nu sunt încă susţinute de fundamente certe încurajatoare. În acest context, BVB ar fi la rândul său presată să se mişte sincronizat cu pieţele mature. Totuşi, cred că piaţa locală va rezista destul de bine având în vedere că preţurile celor mai lichide acţiuni rămân atractive, aşa cum ne-ar demonstra indicatorul randamentul dividendului pentru exerciţiul financiar 2012”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Iulian Căruntu, şeful Departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR.

El dă, astfel, exemplu randamentele de peste 7% în cazul dividendelor care ar putea fi acordate de Fondul Proprietatea şi OMV Petrom, dar şi pe cele de peste 10% la SIF-uri şi Transgaz.

„Totuşi, dată fiind actuala percepţie de risc nu vedem posibile în următoarele luni nici creşteri semnificative ale cotaţiilor peste actualele niveluri”, a mai spus analistul.

La închiderea şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,62%, iar indicele BET-XT se plasa cu 0,54% peste nivelul de joi. Indicele extins BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,52%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,37%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,83% peste nivelul de joi.

Piaţa a fost vizibil marcată de absenţa celor mai mulţi investitori de la tranzacţionare în prima parte a zilei, când rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de 5 din cele 79 de companii listate.

În a doua parte a zilei, volumele de tranzacţionare au început să revină uşor, însă la fel ca în precedentele şedinţe atenţia investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni. La închiderea şedinţei, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau acţiunile emise de 15 companii.

Transferuri mai mari de 1 milion de lei au consemnat doar acţiunile Fondului Proprietatea (19,2 milioane lei, din care două deal-uri de 10,4 milioane lei), OMV Petrom (3 milioane lei), BRD (1,3 milioane lei, din care un deal de 1,2 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,2 milioane lei, din care un deal de peste 1 milion de lei) şi SIF Oltenia (1,1 milioane lei). Cele cinci acţiuni au asigurat 86% din lichiditatea pieţei, de 29,9 milioane lei (6,8 milioane euro).

Rulajul de vineri a depăşit, astfel, de pste două ori nivelul înregistrat joi, de doar 13,6 milioane lei (3,1 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,52%, la 0,581 lei, iar acţiunile OMV Petrom au încheiat în urcare cu 2,05%, la 0,4521 lei.

Evoluţia acţiunilor OMV Petrom a venit după ce compania a anunţat vineri dimineaţă că va explora împreună cu grupul spaniol Repsol patru perimetre onshore situate în sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură. Contractul încheiat de cele două companii vizează investiţii estimate la 50 milioane euro în următorii doi ani.

„Evenimentul care ar putea mişca cel mai mult piaţa locală în următoarele luni ar fi o eventuală activare a programului de răscumpărare de acţiuni la Fondul Proprietatea, care este blocat de mai mult timp din cauza unui litigiu. Este clar că programul de răscumpărare va fi cel mai important instrument utilizat de Franklin Templeton pentru a susţine direct creşterea preţului acţiunilor FP, fiind de aşteptat ca pe termen lung, prin diverse vânzări de participaţii, să fie finanţat permanent un astfel de program de achiziţii. De asemenea, orice pas concret al Guvernului în vederea respectării angajamentului cu FMI şi UE în ceea ce priveşte listările şi privatizările promise, precum şi în privinţa reducerii arieratelor, ar susţine profilul de risc de ţară şi, deci, şi cotaţiile acţiunilor”, a afirmat Căruntu.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 173.000 de lei, valoare cu 17% sub rulajul de joi, de 209.000 de lei.

La închiderea pieîei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,8%, fiind susţinute de publicarea unor date peste aşteptări privind un indice care reflectă încrederea mediului de afaceri în economia Germaniei.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...