Bursa din Statele Unite deschide în creştere

Bursa din Statele Unite a deschis în creştere şedinţa de vineri, după ce încrederea companiilor din Germania a urcat la maximul ultimelor zece luni, susţinută de rezultatele peste aşteptări anunţate de companii, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 15:37
Bursa din Statele Unite deschide în creştere

Indicii S&P 500 şi Compozit Nasdaq au avansat cu câte 0,6%, iar Indicele Industrial Dow Jones cu 0,5%. S&P 500 a pierdut 1,9% în ultimele două şedinţe, din cauza temerilor că Rezerva Federală a SUA ar putea încetini programul de achiziţii de active financiare.

„Pieţele îşi revin după vânzarea de joi, cu indicele Ifo la maximul a zece luni. Alegerile de duminică din Italia sunt foarte importante şi vor oferi pieţelor o nouă direcţie săptămâna următoare”, a declarat Andreas Lipkow, analist la firma Kliegel & Hafner din Berlin.

Indicele calculat de institutul Ifo privind încrederea companiilor din Germania, bazat pe consultarea a 7.000 de directori, a urcat în februarie peste aşteptări, la cel mai ridicat nivel începând cu aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect de Hotărâre de Guvern în care stabileşte un sistem de priorităţi......
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, ...
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...