Şoferii care nu plătesc amenzile vor avea permisele suspendate până la dovada plăţii

Şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 21:29
Şoferii care nu plătesc amenzile vor avea permisele suspendate până la dovada plăţii

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier, n.r.) a fost postat, vineri, spre consultare, pe site-ul MAI, cei interesaţi putând să-şi exprime punctul de vedere sau să facă sugestii vizavi de modificările propuse, în termen de zece zile.

Proiectul prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal”, se arată în proiect.

Sancţiunea ar urma să fie aplicată până când şoferul face dovada achitării amenzii.

În prezent, maxim 35 la sută dintre amenzile aplicate în trafic sunt plătite de contravenienţi, în condiţiile în care doar până la 2 la sută dintre ele sunt contestate în instanţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul-şef Florin Catană, de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a carei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Însă, plata amenzii nu va fi suspendată prin contestarea sancţiunii, decât în situaţia în care instanţa de judecată, la cererea contravenientului, dispune suspendarea până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”, se arată în proiectul de OUG. „Cererea de suspendare se va judeca de urgenţă, cu citarea părţilor”, potrivit proiectului de act normativ.

Dacă, pe lângă amendă, contravenientul a fost sancţionat şi cu suspendarea dreptului de a conduce, prin contestarea în instanţă, executarea acestei sancţiuni complementare va fi suspendată până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile.

Dacă este menţinută măsura suspendării dreptului de a conduce, serviciul poliţiei rutiere competent îl va înştiinţa pe titularul permisului cu privire la data începerii suspendării şi durata acesteia, în termen de 30 zile de la data comunicării dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. La rândul său, şoferul va avea obligaţia să se prezinte la serviciul Poliţiei Rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere, în termen de 15 zile de la data înştiinţării. Neprezentarea la Poliţie în termenul prevăzut va atrage majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce cu 30 de zile, se mai spune în proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...