CE va recupera 12,5 mil. euro de la România pentru deficienţe constatate în cadrul FEADR

CE va imputa României 12,5 milioane de euro pentru deficiențe ale controalelor privind eligibilitatea și cheltuielile beneficiarilor, precum și pentru deficiențe în aplicarea de sancțiuni în cadrul măsurii „modernizarea exploatațiilor agricole” din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Cristina Şomănescu - mar, 26 feb. 2013, 14:01
CE va recupera 12,5 mil. euro de la România pentru deficienţe constatate în cadrul FEADR

România nu e singurul stat vizat de verificările CE în cadrul PAC.

În total, Comisia Europeană revendică 414 milioane de euro care reprezintă fonduri din cadrul politicii agricole a UE, cheltuite în mod incorect de statele membre.

Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăților și cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligația să se asigure că statele membre au utilizat fondurile în mod corect.

Banii revin la bugetul UE  fie pentru că nu au fost respectate reglementările UE, fie pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.
Valoarea menționată e oficială, dar pentru că o parte din această sumă a fost deja recuperată de la statele membre la care Comisia a găsit nereguli, impactul financiar net al deciziei va fi, în realitate, de aproximativ 393 de milioane de euro la nivel de Uniune.

În total, CE va recupera fonduri de la 22 de state membre. Acestea sunt: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Lituania, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie.

Iată în ce state CE a aplicat cele mai mari corecții individuale:

111,7 milioane de euro, sumă imputată Marii Britanii pentru deficiențe în ceea ce privește sistemele de identificare a parcelelor agricole și de informații geografice (LPIS‑GIS), prelucrarea cererilor, controalele administrative încrucișate și controalele la fața locului, referitoare la ajutoarele pe suprafață. Din aceşti bani, Marea Britanie mai are de dat Comisiei Europene 99,4 milioane de euro.

48,3 milioane de euro, sumă imputată Italiei pentru încălcarea obligațiilor legate de ecocondiționalitate: control insuficient în privința mai multor cerințe legale în materie de gestionare, trei GAEC (bune condiții agricole și de mediu) nedefinite și aplicarea incorectă a unor sancțiuni. CE mai are de recuperat de la Italia 48,1 milioane de euro;

40,6 milioane de euro, sumă imputată Spaniei pentru deficiențe în ceea ce privește gestionarea și controlul restituirilor la export: controale ex ante deficiente în sectorul cărnii de vită, deficiențe în desfășurarea controalelor fizice, controale inadecvate privind producția și stocurile de zahăr, notificarea prealabilă a exportatorilor cu privire la controalele fizice;

34,4 milioane de euro, sumă imputată Poloniei pentru deficiențe în gestionarea regimului de pensionare anticipată în cadrul FEADR;

29 de milioane de euro, sumă imputată Franței pentru deficiențe în ceea ce privește controalele la fața locului privind handicapurile naturale și măsurile de agromediu din cadrul FEADR;

17,9 milioane de euro, sumă imputată Italiei pentru un sistem de control care prezintă deficiențe grave și pentru fraudă în sectorul prelucrării citricelor;

17,7 milioane de euro, sumă imputată Irlandei de Nord pentru deficiențe în ceea ce privește LPIS-GIS, controalele la fața locului, plățile și sancțiunile referitoare la ajutoarele pe suprafață. CE mai are de recuperat 15,7 milioane de euro de la Irlanda de Nord;

16 milioane de euro, sumă imputată Spaniei pentru deficiențe în alocarea de drepturi pentru beneficiarii ajutoarelor pe suprafață.

Statele membre sunt responsabile să gestioneze majoritatea plăților din cadrul PAC, mai ales prin intermediul agențiilor lor de plăți. Ele mai au şi obligaţia să verifice cererile de plăți directe ale fermierilor.
CE desfășoară peste 100 de audituri în fiecare an, în care verifică măsura în care controalele efectuate și măsurile aplicate de statele membre în cazul deficiențelor sunt suficiente și are dreptul să recupereze arieratele dacă auditurile constată că modul de gestionare și controalele statului membru nu reușesc să garanteze că fondurile UE au fost cheltuite în mod adecvat.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...