Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj asigurat doar de câteva acţiuni

Bursa a scăzut cu 0,41%, într-o piaţă unde atenţia investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni, iar tranzacţiile cu titlurile Fondului Proprietatea, OMV Petrom, SIF Banat-Crişana, SIF Transilvania şi BRD au asigurat 86% din lichiditate.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 15:33
Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj asigurat doar de câteva acţiuni

Deşi bursele externe au înregistrat corecţii de până la 2%, piaţa de la Bucuerşti a fost pe scădere uşoară încă de la deschidere şi a continuat să fie marcată de un interes redus al investitorilor pentru tranzacţionare. Astfel, rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiunile emise de doar 17 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Piaţa noastră rezistă destul de bine comparativ cu evoluţia burselor externe deoarece nu sunt foarte mulţi vânzători în piaţă. Cred că ne aflăm într-o perioadă de evoluţie laterală, cu mici variaţii în funcţie de factorii externi care apar. Va mai dura ceva până când vom vedea marcări de profituri mai agresive, deocamdată perspectivele de dividend menţinând piaţa la nivelurile actuale”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,32%, iar indicele BET-XT era cu 0,23% sub ziua anterioară. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,51%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a încheiat în scădere cu 0,19%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,48% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 24,6 milioane lei (5,6 milioane euro), valoare cu 6% sub rulajul de luni, de 26,2 milioane lei (6 milioane euro). Peste 86% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (6,6 milioane lei), OMV Petrom (4,7 milioane lei), SIF Transilvania (3,6 milioane lei), SIF Banat-Crişana (3,2 milioane lei) şi BRD (3 milioane lei). O parte din rulajele acţiunilor FP, OMV Petrom, SIF Transilvania şi BRD a fost susţinută de tranzacţii negociate.

Astfel, cu titlurile Fondului Proprietatea a fost realizat un deal de aproape 1,4 milioane lei, iar cu transferurile negociate cu acţiunile OMV Petrom şi SIF Transilvania au fost de 1,2 milioane lei şi, respectiv, de 2,2 milioane lei. Cu acţiunile BRD au fost realizate trei deal-uri de aproape 3 milioane lei.

„Sunt câteva acţiuni care au o evoluţie bună, în special datorită interesului anumitor investitori faţă de acestea, pe care-l observăm în fiecare zi din raportările tranzacţiilor realizate de persoane iniţiate. Anunţul cu privire la dividendele pe care le vor acorda companiile sunt printre singurele evenimente care ar putea să anime bursa. Nivelurile actuale sunt greu de depăşit în condiţiile în care nu avem evenimente pozitive pe pieţele internaţionale care să conducă la un nou trend de creştere”, a mai spus brokerul.

În ultimele şedinţe, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, fondul de hedging Elliott Associates, a fost principalul cumpărător de acţiuni FP, iar în cazul titlurilor OMV Petrom, pachete importante de acţiuni au fost cumpărate de fonduri administrate de Franklin Templeton.

Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,85%, la 0,58 lei, iar titlurile OMV Petrom au încheiat la 0,4438 lei, preţ cu 0,94% sub ziua precedentă.

Piaţa Rasdaq a consemnat cel mai ridicat rulaj din această lună, investitorii transferând acţiuni de 3,3 milioane lei. Totuşi, aproape jumătate din rulaj a fost reprezentată de operaţiuni cu titlurile Ceramica Iaşi (CERE), în valoare de 1,6 milioane lei.

Prin 16 operaţiuni au fost transferate acţiuni reprezentând 2,8% din capitalul social al firmei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,53 lei, preţ în creştere cu 6%.

Datorită tranzacţiilor cu acţiunile Ceramica, lichiditatea pieţei Rasdaq a depăşit cu mult rulajul de luni, de numai 114.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,7%. Pieţele au fost pe roşu încă de la deschidere, după ce alegerile din Italia nu au asigurat o forţă politică suficient de puternică pentru a guverna ţara, alimentând temeri investitorilor cu privire la încheierea eforturilor de reformare a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...