Sorin Freciu îşi diminuează participaţia la televiziunea Money.ro TV, care se transformă în Money TV

Sorin Freciu îşi diminuează participaţia la televiziunea Money.ro TV - lansată în octombrie 2012 şi condusă în prezent de Alexandru Sassu, în calitate de director general -, postul urmând să îşi schimbe şi denumirea, în Money TV, potrivit documentelor depuse la CNA.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 20:54
Sorin Freciu îşi diminuează participaţia la televiziunea Money.ro TV, care se transformă în Money TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o solicitare a societăţii Media Advertising & Sales SRL, care deţine licenţa audiovizuală a postului Money.ro TV, de modificare a denumirii televiziunii în Money TV.

Totodată, potrivit documentelor depuse la CNA, acţionariatul societăţii Media Advertising & Sales SRL s-a modificat. Astfel, Sorin Freciu mai deţine 75% din acţiuni (faţă de 95% cât avea), Sorin Codiţă – 5% (cât avea şi până în prezent). Totodată, în acţionariatul televiziunii a intrat, cu 20%, societatea Util Construct SRL, care-l are ca asociat unic pe Liviu Niţescu.

Deşi Money.ro TV se va transforma în Money TV, profilul informativ şi economic va fi menţinut, potrivit documentelor depuse la CNA.

Modificarea de acţionariat a televiziunii este anunţată la CNA la aproximativ o săptămână după numirea lui Alexandru Sassu în funcţia de director general al televiziunii Money.ro TV. Numirea lui Sassu la conducerea acestei televiziuni înseamnă revenirea acestuia în business-ul de media din România.

Alexandru Sassu şi-a dat demisia, în februarie 2012, din funcţia de director al diviziei de televiziune şi radio a trustului Adevărul Holding, care, la momentul respectiv, era controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Sassu a preluat funcţia de director al diviziei de televiziune şi radio a trustului Adevărul Holding pe 1 august 2010, imediat după ce i s-a încheiat mandatul de preşedinte-director general al Televiziunii Române, început în 2007.

Televiziunea Money.ro TV (viitorul Money TV), controlată de Sorin Freciu este diferită de postul The Money Channel, deţinut de Realitatea Media SA.

Televiziunea Money.ro TV a fost lansată în octombrie 2012. Sorin Freciu a primit, pe 11 octombrie 2012, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunea cu profil economic Money.ro TV, pe o licenţă pe care o deţinea din luna iulie a aceluiaşi an, la noul post lucrând întreaga echipă care până la momentul respectiv realizase programele pentru postul The Money Channel, operat de Realitatea Media.

Sorin Freciu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Realitatea Media SA, a preluat managementul televiziunii de business The Money Channel, care emite în prezent pe o licenţă operată de Realitatea Media SA, în august 2011.

Freciu a preluat managementul The Money Channel în perioada disensiunilor apărute între Elan Schwartzenberg, acţionar al Realitatea Media, şi Sebastian Ghiţă, fost manager al Realitatea Media, care ulterior şi-a lansat propria televiziune, România TV (RTV), la care lucrează şi o parte din fosta echipă a Realitatea TV.

Freciu a demarat apoi procedurile pentru a prelua integral televiziunea The Money Channel. El declara, în octombrie 2011, pentru MEDIAFAX că urma să depună documentele la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a transfera licenţa televiziunii The Money Channel de pe Realitatea Media SA pe o nouă societate.

De asemenea, în octombrie 2011, Freciu spunea că „The Money Channel este total separată de Realitatea TV şi RTV”. El a mai spus atunci că studiourile The Money Channel sunt la Casa Presei Libere din Bucureşti, însă sunt separate de cele în care funcţionează România TV, urmând ca şi licenţa televiziunii de business să fie transferată de pe societatea Realitatea Media SA pe o societate recent înfiinţată. Totodată, angajaţii The Money Channel au fost trecuţi pe firme controlate de Sorin Freciu.

Ulterior, însă, societatea Media Advertising & Sales SRL din Bucureşti – care-l are ca acţionat principal pe Sorin Freciu – a preluat propria licenţă de televiziune (Mulatos TV), pe care a lansat apoi, cu aprobarea CNA, postul Money.ro, care a început să emită efectiv în 4 octombrie 2012.

Pe de altă parte, pe licenţa The Money Channel se difuzează în general emisiuni în reluare sau programe preluate de pe Realitatea TV, o altă televiziune deţinută de Realitatea Media.

Societatea Realitatea Media se află în insolvenţă din septembrie 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...