Autostrada Deva-Oraştie s-a scumpit cu 14%, după şase acte adiţionale

Costurile de construcţie la autostrada Deva-Orăştie au crescut în ultimul an, din cauza unor acte adiţionale la contractul semnat de Compania de Autostrăzi cu Strabag şi Straco Grup, cu aproximativ 25,6 milioane de euro. Teoretic, cu aceşti bani s-ar mai fi putut face încă 5 kilometri de autostradă.
Alina Stanciu - sâm, 02 mart. 2013, 22:03
Autostrada Deva-Oraştie s-a scumpit cu 14%, după şase acte adiţionale

Costurile construcţiei variantei de ocolire Deva-Orăştie la standard de autostradă s-au majorat în ultimii trei ani, în urma mai multor acte adiţionale semnate de Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR) cu constructorii Strabag şi Straco Grup, cu  25,6 milioane de euro, adică  14% din valoarea iniţială a contractului. Preţul a ajuns astfel la 203,5 milioane de euro fără TVA, faţă de 177,9 milioane de euro cât a fost valoarea de contract acceptată de Compania de Autostrăzi în noiembrie 2010 când a fost semnat contractul ce viza executarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Deva-Orăştie.

 De la preţul cel mai bun

Potrivit datelor furnizate de CNADNR la solicitarea ECONOMICA.NET, la licitaţia din 12 noiembrie 2010 organizată pentru atribuirea lucrărilor de construcţie la autostradă s-au înscris 11 ofertanţi, dintre care patru au cerut peste 200 de milioane de euro. Restul au înaintat preţuri mai mici decât suma pe care Strabag şi Straco o vor încasa pentru construcţia autostrăzii, după încheierea actelor adiţionale. Aceasta în contextul în care consorţiul format din austriecii de la Strabag şi firma românească Straco Grup au avut cea mai bună a doua ofertă financiară, respectiv cei 177,9 milioane de euro pentru care s-a şi semnat contractul iniţial. Consorţiul care a oferit cel mai bun preţ la acel moment a fost FCC-Alpine, care a cerut 148,9 milioane de euro. Criteriul de atribuire pentru contractul ce vizează construcţia autostrăzii Deva- Orăştie a fost însă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, cu 50% pentru propunerea tehnică şi 50% pentru propunerea financiară, astfel că au pierdut în faţa Strabag.

Act adiţional după act adiţional

Din noiembrie 2010 şi până acum CNADNR şi Strabag-Straco au semnat 6 acte adiţionale,trei dintre acestea vizând majorarea valorii contractului. Astfel, în primul act adiţional, semnat în februarie 2011, s-a stabilit o altă perioadă totală de garanţie , respectiv patru ani. O lună mai târziu, printr-un alt act adiţional, s-a reglementat mecanismul de construire a garanţiei pentru plata avansului şi actualizarea valorii acesteia, iar în aprilie 2012 s-a modificat un articol din acordul contractual cu privire la sursa de finanţare. Majorările financiare au început din mai anul trecut când s-a semnat al patrulea act adiţional prin care valoarea contractului a crescut cu aproximativ 17 milioane de euro fără TVA, în vederea înlăturării efectelor produse de cercetările arheologice asupra terenului de fundare al autostrăzii şi consolidării terenului de fundare al autostrăzii în zonele mlăştinoase.

Plus de 25 de milioane de euro

Anul acesta, cele două părţi au semnat alte două acte adiţionale, ambele în aceeaşi zi-1 februarie. Primul se referă la lucrări de remediere a problemelor apărute la talazurile şi la palatul de fundare în zona km 8+900-10+300, lucrări de îndepărtare a apelor de infiltraţii de pe amplasamentul autostrăzii la km 30+160-30+480 şi km 0+330-0+590 (bretea A, nod Deva) şi reproiectarea zidului de sprijin dintre km 31+762-31+910. pentru aceste lucrări valoarea contractului a fost majorat cu aproximativ 6,1 milioane de euro. Prin cel de-al doilea act adiţional semnat în februarie anul curent valoarea contractului a fost majorat cu aproximativ 2,38 milioane de euro fără TVA pe motiv că trebuie să se efectueze lucrări suplimentare de remediere a fisurilor apărute la nivelul părţii carosabile între km 11+900 şi km 12+300. În total, este vorba despre aproximativ 25,6 milioane de euro.

Istoria unei autostrăzi neterminate

 Autostrada Deva- Orăştie este o poveste veche, prima licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de construcţie datând încă din 2006. Atunci, valoarea estimată a lucrării se ridica la 131 de milioane de euro, dar licitaţia a fost anulată din motive tehnice. Procedurile au fost reluate un an mai târziu urmând ca lucrările să se finalizeze în decembrie 2010. Nota de plată crescuse deja la 175 de milioane de euro, dar nici aşa nu s-a găsit cine să construiască. După trei încercări nereuşite de atribuire a contractului procedurile au fost reluate în 2010 când licitaţia a fost câştigată din consorţiul format din Strabag şi Straco Group.

Construcţia autostrăzii pe ultima sută de metri

Proiectul ce presupune construcţia a 32,5 km de autostradă este finanţat în mare parte  de Uniunea Europeană prin programul de preaderare ISPA (108,9 milioane de euro) restul fiind bani de la Guvern. Autostrada va cuprinde 21 de poduri şi pasaje, un spaţiu de serviciu şi trei noduri rutiere, care vor asigura legătura cu oraşele adiacente Oraştie, Simeria şi Deva. Lucrările ar trebui finalizate în aprilie anul acesta, dar cel mai probabil data va fi devansată. La mijlocul lunii ianuarie, oficiali ai Strabag declarau pentru evz.ro că lucrările pentru porţiunea Simeria-Orăştie sunt undeva la 82% şi că lucrările rămase sunt dificile. 

 

i

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...