Parlamentul Bulgariei a confirmat abandonarea proiectului CN Belene

Parlamentul bulgar a adoptat, miercuri, o decizie prin care se renunţă definitiv la proiectul pentru construirea unei noi centrale nucleare în oraşul Belene, pe malul Dunării.
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 13:33
Parlamentul Bulgariei a confirmat abandonarea proiectului CN Belene

În favoarea acestei decizii au votat 114 de parlamentari din partidele de centru-dreapta GERB şi Alianţa Albastră, în timp ce 40 reprezentanţi ai partidului socialist de opoziţie au votat împotrivă. Socialiştii au declarat că decizia de miercuri va fi anulată de următorul parlament care va fi ales după alegerile anticipate din primăvară.

La sfârşitul lunii ianuarie, în Bulgaria a avut loc un referendum naţional cu privire la oportunitatea construirii unei noi centrale nucleare. Prezenţa la vot a depăşit cu puţin pragul de 20%, ceea ce obligat parlamentul să abordeze subiectul şi să ia o decizie. 60,60% dintre votanţi au răspuns ”DA” la întrebarea „Sunteţi de acord ca Bulgaria să-şi dezvolte industria nucleară prin construirea unei noi centrale nucleare?”, iar restul de 37,96% au preferat răspunsul ”NU”. Decizia alegătorilor ar fi avut un caracter obligatoriu pentru autorităţi dacă numărul votanţilor ar fi fost cel puţin egal cu cel al alegătorilor care au votat la ultimele alegeri parlamentare din anul 2009, ceea ce însemna că la urne ar fi trebuit să se prezinte nu mai puţin de 4,3 milioane de persoane, respectiv 62% din bulgarii cu drept la vot.

Proiectul Belene există de aproape 32 de ani şi, potrivit datelor oficiale, Bulgaria a ‘îngropat’ acolo cel puţin 1,5 miliarde de euro. Totul a început la 20 martie 1981, când guvernul bulgar a luat decizia de începere a construcţiei la Belene. Oraşul de la Dunăre, în concurenţă cu alte şapte, a fost ales în ciuda dubiilor legate de riscul seismic din zonă, care până la urmă s-a dovedit că au subminat proiectul. Prima dată s-a turnat beton în anul 1987, iar după trei ani lucrările de construcţie au fost finalizate în proporţie de 40%, 80% din echipamente fiind livrate. În anul 1990, activiştii ecologişti au organizat proteste împotriva proiectului, iar în anul 1991 guvernul a fost nevoit să renunţe la el. Cu toate acestea, un an mai târziu primul reactor deja realizat a venit la Belene, unde a stat circa 15 ani până când ruşii au căzut de acord să-l ia înapoi pentru a-l instala la o centrală în Rusia.

Ideea de reluare a proiectului a fost lansată de guvernul premierului Simeon Saxa Coburg-Gotha în anul 2002, când Bulgaria a fost obligată să închidă două dintre reactoarele centralei de la Kozlodui. Decizia iniţială a fost să fie instalat reactorul produs la începutul anilor ’90 şi se considera atunci că investiţia se va ridica la doar 1,2 miliarde de dolari, care se vor adăuga celor 1,8 miliarde de dolari investite deja în proiect în anii ’80 şi ’90. Până la urmă s-a dovedit că tehnologia din anii ’90 este deja depăşită pentru standardele europene şi s-a decis ca la Belene să fie amplasate două reactoare noi de 1.000 MW produse de compania rusă Atomstroyexport.

Planurile iniţiale prevedeau ca statul bulgar, prin Compania Naţională de Electricitate NEK, să deţină 51% la viitoarea centrală. Restul de 49% urma să fie vândut companiei germane RWE. Realizarea proiectului a ajuns însă în impas după ce, în octombrie 2009, grupul RWE s-a retras din proiect. Semnarea unui acord final cu privire la construcţia centralei de la Belene a fost amânată de mai multe ori în ultimii ani, principalul punct de dispută între cele două părţi fiind preţul, precum şi lipsa de interes din partea unor investitori din vestul Europei. În timp ce Rusia susţinea că preţul de cost al noii centrale nucleare nu poate fi mai mic de 6,3 miliarde de euro, Bulgaria cerea un preţ de maximum 5 miliarde de euro.

În martie 2012, premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că Sofia renunţă definitiv la proiect. Borisov a evocat preţul drept motiv principal pentru oprirea proiectului. În opinia lui, centrala nucleară de la Belene ar fi costat în jur de 10 miliarde de euro, ceea ce Bulgaria nu-şi poate permite. Această decizie a fost contestată de partidul socialist care a reuşit să strângă mai bine de 500.000 de semnături într-o petiţie pentru organizarea unui referendum naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...