‘La ora actuală există un grup de companii ce va face evaluarea societăţii, care va fi gata în jur de sfârşitul lui martie şi care va stabili care este valoarea de piaţă. Va fi stabilită de o companie puternică, care de asta se ocupă’, a precizat Fenechiu.
Acesta a arătat, din nou, că este unul dintre susţinătorii ideii ca România să aibă o companie de stat de transport marfă în condiţiile în care toate statele puternice din Europa au o asemenea societate de stat. Fenechiu a precizat, însă, că trebuie să facă această privatizare, în condiţiile în care vânzarea companiei a fost impusă de Fondul Monetar Internaţional, care nu mai are încredere că România ar mai putea revigora o companie de stat.
‘Nu mă aşteptam să fiu eu cel care vinde CFR Marfă. Este o companie cu active de 1,3 miliarde de lei şi cu datorii de 2 miliarde de lei.(…) FMI a zis că privatizarea este obligatorie pentru că în România de prea multe ori au fost minţiţi că va fi revigorată o companie. Şi poziţia mea este astăzi că n-avem altă soluţie decât să privatizăm’, a subliniat Relu Fenechiu.
Ministrul Transporturilor a arătat că instituţia financiară internaţională dorea iniţial o privatizare totală în cazul CFR Marfă, însă s-a ajuns la varianta unei privatizări majoritare.
‘Ni se cerea iniţial să facem o privatizare totală. Eu m-am gândit să vând cât mai puţin peste 50% pentru ca statul să aibă un pachet de control în companie şi pentru ca, dacă la un moment dat vindem acest pachet, să luăm o sumă frumoasă pe el.Angajamentul este pentru privatizare majoritară’, a precizat ministrul de resort.
Fenechiu a explicat că datoriile societăţii vor fi anulate în cadrul procesului de privatizare iar în acest context investitorul care o va cumpăra va dezvolta transportul de marfă.
‘Vrem să o vindem curată pentru ca investitorul să dezvolte transportul de marfă. Nu vindem infrastructura. din pachet vor fi scoase elementele de infrastructură. Vindem vagoane şi o piaţă, nu vindem infrastructura, nu vindem danele din portul Constanţa, nu vindem cântarele’, a asigurat ministrul Transporturilor, care a menţionat că CFR Marfă nu va fi vândută ‘pe nimic’.
În ceea ce priveşte Rolling Stock Company, asocierea dintre CFR Marfă şi Grupul Grampet, Fenechiu a subliniat că nu este deloc mulţumit de ea.
‘Nu sunt deloc mulţumit. Am făcut aceasta afirmaţie şi o repet. Mi s-a părut o aberaţie. CFR Marfă a participat la o asociere cu 4.800 de vagoane şi, conform contractului iniţial trebuia să mai vină cu 1.000 de vagoane. Eu am pus o întrebare la un moment dat. Am întrebat: bine, dar pe alea 4.800 de vagoane, de-a lungul timpului câţi bani a câştigat CFR Marfă? Mi s-a spus ca în fiecare an a pierdut’, a menţionat şeful MT.
Guvernul a aprobat, în 13 februarie, strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA. Documentul propune vânzarea unui pachet majoritar de acţiuni unui investitor strategic sau unui consorţiu format din investitori strategici şi financiari. Selecţia investitorului se va realiza prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, şi anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmată de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare.
Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.
Toate condiţiile care vor fi incluse în contractul de vânzare-cumpărare vor putea fi cunoscute de potenţialii investitori înainte de data ţinerii licitaţiei, într-un mod transparent, întrucât proiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni va face parte din dosarul de prezentare – document de referinţă al tranzacţiei, a cărui achiziţionare va fi obligatorie şi va preceda licitaţia.
Pentru pregătirea procesului de privatizare se vor parcurge următorii paşi: notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acţionariatului, ca urmare a privatizării, şi obţinerea acordului acestora; obţinerea avizelor de mediu pentru privatizare; obţinerea certificatelor de obligaţii bugetare.
Noul manager al companiei CFR Marfă este Alexandru Dragoş Drăghici, acesta fiind ales de Adunarea Generală a Acţionarilor companiei, în urma propunerilor consultantului angajat de Ministerul Transporturilor.
De asemenea, e necesară întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni); asigurarea accesului potenţialilor investitori la date şi informaţii despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date); publicarea ofertei de vânzare a acţiunilor.