Ponta: Trebuie o soluţie ca preşedintele şi premierul să aibă avion, dar cu costuri reduse

Premierul Victor Ponta a susţinut joi că trebuie identificată o soluţie ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu, să aibă asigurat un avion pentru deplasări în străinătate, dar cu nişte costuri de mentenanţă mai mici.
Economica.net - joi, 28 feb. 2013, 21:25
Ponta: Trebuie o soluţie ca preşedintele şi premierul să aibă avion, dar cu costuri reduse

„Ştiu şi eu de costul acela de şapte milioane de dolari. Problema este că acum la TAROM este un management privat, care nu mai e sub controlul Ministerului Transporturilor şi atunci managerul privat ia măsuri pentru eficientizarea companiei. Şi că eu cred sincer că în perioada următoare trebuie să găsim o soluţie absolut normală ca preşedintele României, până la urmă şi primul-ministru, să aibă un avion cu care să se deplaseze la întâlnirile oficiale. Nu e vorba că se duce în plimbări, e vorba că se duce la Bruxelles, la Paris, în America, unde are treabă”, a spus Ponta, la România TV.

Pe de altă parte, el a afirmat că, în condiţiile actuale, mentenanţa avionului este costisitoare şi a susţinut că trebuie identificată o soluţie pentru a reduce costurile.

„Poate că o să găsim împreună o altă soluţie. Nu e vorba aici că-i luăm avionul domnului Băsescu. Eu cred că preşedintele României – indiferent cum îl cheamă – trebuie să aibă un avion cu care să se deplaseze, dar fiind vorba de costuri, haideţi să găsim o soluţie să avem costuri cât mai mici şi un confort şi o siguranţă cât mai mari”, a spus Ponta.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, joi, că managementul privat de la TAROM va decide în ceea ce priveşte aeronava prezidenţială, care are costuri anuale de mentenanţă de şapte milioane de dolari.

‘Managementul de la TAROM, mai exact Consiliul de Administraţie, va analiza situaţia aeronavei prezidenţiale, aeronavă care are costuri de mentenanţă de şapte milioane dolari pe an. Am propus şi eu o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii, dar încă nu o pot spune până la decizia ce va fi luată de conducerea TAROM’, a spus ministrul Transporturilor.

Acesta a precizat că oficiali ai Ministerului Transporturilor şi ai Administraţiei Prezidenţiale vor începe discuţii pe această temă şi a subliniat că probabil nu se va putea întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, deoarece ‘nu cred că mă primeşte’.

La o întrebare din partea presei, ministrul a răspuns că, în cazul în care la Cotroceni va veni o altă persoană, îşi menţine ‘chiar 100%’ opinia în cazul aeronavei Airbuss 310.

Relu Fenechiu a declarat miercuri seară, la Realitatea TV, că speră să se reuşească reducerea pierderilor TAROM, una dintre măsurile în acest sens fiind vânzarea aeronavei prezidenţiale.

‘Sper din toată inima să reuşim să reducem pierderile, pentru că, în prezent, TAROM pierde 50 de milioane de euro pe an. Unul dintre modurile în care vrem să reducem pierderile, de exemplu, este să vindem avionul prezidenţial, care costă şapte milioane dolari pe an numai pentru întreţinere’, a spus Fenechiu.

Aeronava prezidenţială este unul dintre cele două avioane Airbus A310 aflate în flota TAROM. Compania achită costurile anuale de mentenanţă pentru cele două aeronave, cea de-a doua fiind folosită în curse comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...