Berlusconi îşi proclamă nevinovăţia în faţa instanţei, în procesul Mediaset

Silvio Berlusconi şi-a susţinut vineri nevinovăţia în faţa unei Curţi de Apel, la Milano (nord), în cadrul procesului Mediaset, în care fostul premier italian este acuzat de fraudă fiscală, relatează AFP.
Economica.net - vin, 01 mart. 2013, 12:29
Berlusconi îşi proclamă nevinovăţia în faţa instanţei, în procesul Mediaset

„Sunt total străin de faptele care îmi sunt imputate”, a declarat în faţa instanţei Il Cavaliere, condamnat la 26 octombrie, în primă instanţă, la patru ani de închisoare, o pedeapsă redusă imediat la un an, în baza unei legi de amnistiere.

Silvio Berlusconi este acuzat că a crescut în mod artificial preţul unor drepturi de difuzare de filme, cumpărate de societăţi de tip paravan care îi aparţin, la vânzarea acestora către imperiul său audiovizual Mediaset.

Grupul ar fi constituit conturi la negru în străinătate, reducându-şi profitul în Italia, pentru a plăti impozite mai mici.

„În perioada 2002-2003, am fost preşedinte al Consiliului şi nu m-am ocupat niciodată de drepturi de difuzare”, s-a apărat Berlusconi.

„În loc să primesc o medalie de aur din partea statului pentru că am dat locuri de muncă la 56.000 de persoane, am fost condamnat la patru ani de închisoare’, a deplâns el.

Verdictul procesului în apel în cazul Mediaset urmează să fie prezentat la 23 martie. Între timp, trei audieri vor fi consacrate pledoariilor avocaţilor şi parchetului.

În prima instanţă, Berlusconi a fost condamnat, de asemenea, la o interdicţie de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de cinci ani şi la plata sumei de zece milioane de euro cu titlu de avans către fiscul italian.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...