Dacia prezintă două modele noi săptămâna viitoare, la Salonul Auto de la Geneva

Dacia va prezenta două modele noi la Salonul Auto de la Geneva car începe săptămâna viitoare. Divizia germană a constructorului a anunţat de acum două săptămâni evenimentul.
Economica.net - sâm, 02 mart. 2013, 07:08
Dacia prezintă două modele noi săptămâna viitoare, la Salonul Auto de la Geneva

Noul Logan MCV va primi elemente de design, dar şi platforma tehnică de la noul Logan. Partea din spate va fi redesenată, iar lămpile stop vor fi unele complet noi. Conform presei de specialitate, noul MCV ar putea avea un portbagaj mai mare, dar şi mai mult loc pentru pasagerii din spate. Încă nu se ştie dacă MCV-ul va fi construit şi la uzina de la Mioveni. De asemenea, analiştii se întreabă dacă nu cumva francezii de la Renault se vor confrunta cu probleme privind plasarea într-un segment de piaţă având în vedere că, în 2012, a fost lansat şi modelul Dokker.

Producţia vechiului model a fost sistată în noiembrie 2012.

Dacia Duster va primi un facelift. Este vorba despre faruri noi, o nouă grilă a radiatorului, un interior redesenat (instrumente de bord noi) şi dotări noi (sistem MEDIA NAV, navigaţie, etc.), conform presei internaţionale. Duster a fost un succes pentru grupul francez Renault, ajungând la 400.000 de modele construite.

În prezent, Duster reprezintă în jur de 45% din producţia totală zilnică realizată la Uzinele Dacia.

Modelul Duster a fost lansat în martie 2010 la Salonul Auto de la Geneva, iar raportul calitate/preţ/prestaţii i-a adus numeroase premii acordate de profesionişti ai domeniului auto. Dacia Duster a fost aleasă « Maşina Anului 2011” în România şi Croaţia, a obţinut trofeele ” SUV-ul Anului 2011” în România, „Autobest 2011”, „Cel mai 4×4 al anului 2012” în Franţa,  „Argus” (la categoria vehicule de familie) în Franţa şi titlul de „Campion la Valoarea Reziduală 2011” în Germania.

În decursul celor aproape trei ani de carieră comercială, 95% din producţia modelului a fost exportată, cu precădere în ţările Europei Occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...