Cel mai mare contract din turismul românesc. Câţi bani va încasa Perfect Tour de la OMV Petrom

Perfect Tour a câştigat de la 1 februarie cel mai mare contract al unei agenţii de turism din România, în valoare de 10 milioane de euro pe an, şi va asigura serviciile de turism pentru OMV Petrom, după ce compania petrolieră a lucrat până anul trecut cu Happy Tour, potrivit unor surse din turism.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 12:39
Cel mai mare contract din turismul românesc. Câţi bani va încasa Perfect Tour de la OMV Petrom

Înţelegerea dintre Happy Tour şi Petrom a fost semnată în anul 2003, când proprietarul agenţiei de turism era Nicolae Demetriade, şi a expirat la finele lunii ianuarie a acestui an. Valoarea contractului a crescut pe parcursul celor zece ani, ajungând la aproximativ 10 milioane de euro pe an.

Surse din piaţa de turism au declarat pentru MEDIAFAX că în urmă cu zece ani contractul a fost semnat pentru o perioadă de câţiva ani, după care s-a licitat din nou şi l-a câştigat tot Happy Tour. Deşi în mod normal o companie câştigă un astfel de contract de business maxim de două ori, Happy Tour l-a obţinut de patru ori consecutiv.

„După mai mult de zece ani de bună colaborare, head office-ul OMV din Viena a decis că nu se va mai lucra pe fiecare piaţă cu un furnizor local, ci cu unul global pe toate pieţele. La această licitaţie au participat marii furnizori de soluţii globale, printre care şi noi, dar OMV a ales furnizorul Global Star, pe care îl avea pentru serviciile din Austria. În România, Global Star este reprezentat de Perfect Tour”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din Happy Tour.

Astfel, Perfect Tour se va ocupa de toate deplasările în ţară şi străinătate ale angajaţilor OMV Petrom, de cazările la hoteluri, de team-building-uri şi de organizarea altor evenimente.

Contactat de MEDIAFAX, Sorin Văduvoiu, directorul Perfect Tour, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia. Reprezentanţii OMV Petrom nu au comentat până la ora transmiterii ştirii.

Perfect Tour a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 30 de milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2011, şi estima la finele anului trecut că în 2013 îşi va extinde afacerile cu peste 60%. La momentul anunţării estimărilor pentru a acest an, Perfect Tour nu a prezentat argumente clare pentru o creşterea atât de mare a afacerilor într-o perioadă de criză.

Rulajul ar urma astfel să ajungă la 50-52 milioane euro, iar mare parte a creşterii se bazează, potrivit unor surse din turism, tocmai pe contractul cu OMV Petrom.

Perfect Tour este una dintre cele mai mari agenţii de turism din România, alături de Happy Tour (investitori spanioli), Eximtur (deţinută de Lucia Morariu) şi Christian Tour (deţinută de Cristian Pandel). Perfect Tour îi are ca acţionari pe Corina Păcuraru şi Damian Crivţonencu.

Happy Tour este cel mai mare grup de agenţii de turism care activează pe piaţa româneasc şi aparţine fondului spaniol de investiţii GED Capital. Cu afaceri de aproximativ 75 de milioane de euro anul trecut, Happy Tour va rămâne cea mai mare agenţie de turism din România, chiar şi după pierderea contractului cu OMV Petrom. Compania estimează pentru acest an o creştere cu 10% a afacerilor.

Fiecare dintre celelalte trei mari agenţii din România a avut anul trecut afaceri cuprinse între 30 şi 40 de milioane de euro.

Happy Tour a cumpărat în 2011 turoperatorul Prestige Tours, fondat de Mircea Vladu, tranzacţia fiind realizată prin intermediul agenţiei de turism Happy Tour. Achiziţia a fost efectuată după cumpărarea, în 2010, a site-ului Paravion.ro, de rezervare a biletelor de avion, şi a companiei Travel House.

În decembrie 2007 GED a achiziţionat de la Nicolae Demetriade firma Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri în acel moment. Firma şi-a păstrat şi în anii următori primul loc în topul agenţiilor de turism.

OMV Petrom este cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu o capitalizare de 5,8 miliarde euro. Compania este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri.

OMV Petrom a înregistrat anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere, deşi cantităţile comercializate au fost mai mici.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...