Berea s-a scumpit cu până la 5% în februarie şi ar putea urma noi majorări de preţ

Preţul berii a crescut în ultima lună cu până la 5% în medie, ca urmare a majorării accizei începând cu 1 februarie, iar în perioada următoare ar putea avea loc noi scumpiri, potrivit reprezentanţilor producătorilor de bere din România.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 14:17
Berea s-a scumpit cu până la 5% în februarie şi ar putea urma noi majorări de preţ

„Nu ştim care va fi influenţa creşterii de acciză, care a fost făcută peste noapte. Evident că este o taxă care se va reflecta cumva în costul berii şi este de văzut cum va reacţiona consumatorul”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Andrew Highcock, preşedintele Ursus Breweries.

El a spus că scumpirile generate de creşterea accizei diferă foarte mult în funcţie de tipul de bere şi de ambalaj.

Astfel, Ursus a majorat în februarie preţul berii cu 5% în medie.

„Acciza a crescut cumva în doi paşi. Mai întâi pentru că este pusă în euro, dar este calculată în lei, şi se stabilieşte un curs de schimb în octombrie. Şi atunci deja era o creştere de 5% în lei. Acum este şi o creştere în euro”, a afirmat Highcock.

El a menţionat că preţul berii a a crescut cu 2% pe parcursul anului trecut.

Nici reprezentanţii Heineken nu se declară fericiţi cu creşterea accizei şi se simt discriminaţi faţă de producătorii altor tipuri de băuturi.

„Această taxă are impact doar asupra berii, nu se aplică şi la alte băuturi. Nu suntem trataţi echitabil faţă de celelalte categorii de băuturi. Această majorare a accizei a venit peste noapte”, a declarat luni într-o conferinţă Onno Rombouts, managing director Heineken România.

El spune că în prezent 45% din preţul berii este reprezentat de accize şi alte taxe.

„Din cauza creşterii accizei berea devine mai puţin accesibilă pentru consumatorul mediu”, a afirmat şeful Heineken. Compania a scumpit berea cu până la 2% în ultima lună, dar Rombouts spune că ar putea avea loc şi alte majorări de preţuri în lunile următoare.

Ultima creştere de acciză la bere a intrat în vigoare la data de 1 februarie, când taxa a urcat cu aproape 10% în euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...