SUV-urile de dimensiuni mici vor domina salonul auto de la Geneva

Renault şi PSA/Peugeot-Citroen vor folosi salonul auto de la Geneva care va începe joi drept rampă de lansare a unor modele aşteptate să conducă segmentul SUV-urilor de dimensiuni mici din Europa, aflat în dezvoltare rapidă, relatează Automotive News Europe.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 19:53
SUV-urile de dimensiuni mici vor domina salonul auto de la Geneva

Din 2014, modelele Peugeot 2008 şi Renault Captur vor ocupa primele două poziţii pe segmentul SUV-urilor mici, devansând liderul actual Nissan Juke, anticipează compania de analiză a pieţei IHS Automotive.

Pe de altă parte, standul de la Geneva al Ford va include modelul EcoSport, aşteptat să ocupe poziţia a şasea la această categorie, în 2014.

Lansarea acestor modele are o importanţă majoră pentru cele trei branduri, care au înregistrat o scădere de peste 10% a vânzărilor de vehicule în 2012 şi în ianuarie 2013, conform datelor asociaţiei industriei auto europene ACEA.

Cererea mare pentru Opel/Vauxhal Mokka, care a debutat în octombrie, arată că SUV-urile mici pot ajuta la inversarea tendinţei negative a vânzărilor.

Vânzările Opel în Europa au crescut cu 4% în ianuarie, potrivit ACEA.

Intrarea pe piaţă a patru noi modele de astfel de vehicule într-un interval de 12 luni va urca vânzările de SUV-uri mici în Europa la peste 500.000 de unităţi până în 2015, de la 154.461 de unităţi anul trecut, anticipează IHS.

Vehicule precum Peugeot 2008 şi Captur vor fi atrăgătoare pentru cumpărătorii care vor să facă o schimbare, dar decizia de a trece la un model diferit va afecta vânzările de automobile hatchback tradiţionale ale celor două companii franceze, consideră analistul Ian Fletcher.

„Potrivit Renault, Captur va oferi „stilul expresiv şi poziţia de şofat a unui SUV, cu spaţiul interior al unui minivan”.

Vânzările modelului minivan Modus al Renault au scăzut anul trecut cu 37%, la 30.315 unităţi, astfel că producătorul auto francez îl înlocuieşte cu Captur.

Între SUV-urile de dimensiuni mai mici care vor fi prezentate la Geneva se află şi conceptul Urban al Honda şi Fiat 500X, care vor intra pe piaţa europeană anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...