Vosganian: Oltchim va avea un management privat format din români

Viitorul management privat de la Oltchim, ce urmează să fie acceptat de către administratorii judiciari până la jumătatea lunii martie, va fi românesc, a declarat, marţi, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, la finalul întâlnirii cu prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 13:36
Vosganian: Oltchim va avea un management privat format din români

‘În legătură cu managementul privat, acesta va fi acceptat de administratorii judiciari. În acest caz nu se utilizează procedurile obişnuite fiind vorba despre insolvenţă. Se utilizează evaluarea unor proiecte. Am primit câteva astfel de proiecte care sunt în evaluarea administratorilor judiciari. E vorba despre echipe manageriale care nu au fost implicate până acum în platforma Oltchim. Am avut în vedere acest lucru pentru că dorim să evităm resuscitarea unor tensiuni care au existat în ultima vreme pe platforma de la Râmnicu Vâlcea. În privinţa naţionalităţii viitorului management privat, vă mărturisesc că pe mine prea puţin mă interesează etnia sau cetăţenia persoanelor. Pe mine mă interesează competenţa. Pentru liniştirea unora care ridică din sprânceană atunci când aud de străini, e vorba de cetăţeni români’, a precizat Vosganian.

Ministrul Economiei a afirmat, totodată, că decizia privind insolvenţa Oltchim ar fi trebuit luată în urmă cu cel puţin trei ani, iar dacă se va reuşi salvarea combinatului în aceste momente ar fi vorba despre prima companie de stat care reuşeşte acest lucru.

‘Decizia privind insolvenţa trebuia să se ia acum cel puţin trei ani şi acum Oltchim ar fi fost funcţional. Dacă reuşim cu Oltchim, ar fi prima companie de stat care reuşeşte să se salveze prin procedura de insolvenţă. Singura şansă de salvare a Oltchim era insolvenţa pentru că astfel am blocat creşterile de dobânzi, lipsa de furnizare a utilităţilor şi am început să luăm toate contractele să le revizuim, să le denunţăm pe cele incorecte (…) Băncile cu care dialogăm sunt băncile creditoare şi e greu de crezut că o bancă ar putea să intre acum în acest circuit dacă nu are deja o implicare prealabilă’, a subliniat Varujan Vosganian.

Oficialul a declarat, marţi, că Ministerul Economiei a identificat, alături de partenerii de discuţii, garanţii din zona pirolizei de la Arpechim în vederea obţinerii unui împrumut bancar de 10 milioane de euro pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea în vederea redresării producţiei.

Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.

Te-ar mai putea interesa și
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea ...
Pentru mulți dintre noi fiecare zi înseamnă o agendă plină de întrevederi, ședințe și decizii. Aproape de fiecare dată următoarea zi e mai încărcată decât cea care abia s-a încheiat.......
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din România de până acum
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din ...
DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a semnat cel mai mare acord de achiziție ...
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele reglementate de transport și distribuție a energiei electrice vor crește de la 1 ianuarie 2025, potrivit deciziilor ...
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. Date INS
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. ...
În doar doi ani, România a pierdut 28.000 de exoloatații agricole, iar suprafața utilizată în agricultură s-a diminuat ...