Venezuela plonjează în incertitudine, după decesul lui Hugo Chavez

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a decedat, marţi, la Caracas, la vârsta de 58 de ani din cauza cancerului, după 14 ani la conducerea Venezuelei, lăsând ţara în stare de şoc şi în incertitudine, înaintea alegerilor prevăzute în următoarele 30 de zile, relatează AFP.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 09:13
Venezuela plonjează în incertitudine, după decesul lui Hugo Chavez

„Am primit cea mai grea şi mai tragică informaţie pe care am putea-o anunţa poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora României), astăzi 5 martie, a murit comandantul nostru preşedintele Hugo Chavez Frias, după ce a luptat cu încrâncenare împotriva unei boli de aproape doi ani”, a declarat într-o alocuţiune, transmisă de toate posturile de televiziune din ţară, vicepreşedintele şi succesorul desemnat al acestuia, Nicolas Maduro.

Autorităţile au decretat şapte zile de doliu, iar funeraliile naţionale sunt prevăzute pentru vineri.

Redus la tăcere de o agonie de aproape trei luni, preşedintele venezuelean şi-a pregătit cu grijă succesiunea desemnându-l pe vicepreşedintele său să asigure tranziţia şi să se prezinte drept candidat al puterii la eventualele alegeri. „Vom fi moştenitorii demni ai unui gigant”, a afirmat vicepreşedintele emoţionat.

Ministrul Afacerilor Externe Elias Jaua a confirmat în cursul serii că Maduro va fi preşedinte interimar şi că un scrutin prezidenţial va fi organizat în 30 de zile, conform instrucţiunilor preşedintelui. În ceea ce priveşte tranziţia, interpretările Constituţiei diferă de la Guvern la opozanţi, aceştia din urmă cerând ca interimatul să fie asigurat de preşedintele Adunării Naţionale Diosdado Cabello şi nu de vicepreşedinte.

La scurt timp după anunţarea decesului lui Hugo Chavez, capitala a plonjat într-o linişte apăsătoare. Numeroase magazine şi transporturile publice şi-au încetat imediat funcţionarea, în timp ce sute de susţinători ai „comandantului”, vizibil neîncrezători, au ieşit spontan pe străzi.

În faţa spitalului militar din Caracas unde era internat, câteva sute de persoane au improvizat o manifestaţie, arborând portrete ale preşedintelui şi scandând sloganuri în onoarea sa. „Noi toţi suntem Chavez!”, scandau unii dintre ei.

„A fost un bărbat care ne-a învăţat să ne iubim patria, comandantul pleacă fizic, dar el rămâne în inimile noastre”, a mărturisit Francis Izquierdo, o angajată municipală.

Ştirea despre decesul său a fost rapid comentată în afara ţării. Brasilia a evocat „pierderea unui prieten”, preşedintele bolivian Evo Morales s-a declarat „distrus”, în timp ce preşedintele Barack Obama şi-a manifestat susţinerea faţă de venezueleni şi speranţa în „relaţii contructive” pe viitor.

Morales şi alţi preşedinţi de stânga, uruguayanul Jose Mujica şi argentinianca Christina Kirchner, sunt aşteptaţi în orele care urmează la Caracas.

În Cuba, ţară aflat sub perfuzia petrodolarilor venezueleni, Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional şi a reamintit legătura foarte strânsă dintre liderul cubanez Fidel Castro şi moştenitorul său politic, care l-a însoţit pe mentorul său „ca un adevărat fiu”, potrivit Havana.

În Asia, preţul petrolului s-a apreciat, miercuri, după anunţul privind moartea preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, care deschide o perioadă de incertitudine în Venezuela, principalul producător de ţiţei sud-american, au anunţat brokerii.

După ce a anunţat decesul preşedintelui, Maduro a lansat mai multe apeluri la calm şi a informat că armata şi poliţia au fost mobilizate în ţară „pentru a însoţi şi proteja poporul şi pentru a garanta pacea”. La scurt timp după aceasta, ministrul Apărării Diego Molero, însoţit de mai mulţi ofiţeri de rang înalt, a asigurat că forţele armate vor rămâne „unite pentru a respecta şi a asigura respectarea Constituţiei”.

Un oficial militar de rang înalt, generalul Wilmer Barrientos, a dat asigurări, o oră mai târziu, de „normalitatea deplină” care domneşte în ţara cu cele mai importante rezerve mondiale de ţiţei.

„Dacă Guvernul are capacitatea de a organiza alegeri chiar mai devreme de o lună, o va face”, a apreciat observatorul politic Luis Vicente Leon. „Cu cât mai devreme, cu atât mai bine, ei vor profita, electoral vorbind, de emoţia provocată de moartea preşedintelui”, a anticipat analistul.

La aceste alegeri anticipate, Maduro se va confrunta probabil cu guvernatorul Henrique Capriles, în vârstă de 40 de ani, învins onorabil de Hugo Chavez în octombrie. În faţa presei, acesta din urmă a subliniat că Chavez a fost pentru el un „adversar” şi nu un „inamic”, înainte de a cere Guvernului să îşi respecte „îndatoririle constituţionale”.

Incertitudinea privind soarta preşedintelui, internat într-un spital militar din capitală, plana încă de luni. El se lupta din iunie 2011 cu un cancer localizat în zona pelviană şi starea sa de sănătate s-a agravat în ultimele ore, potrivit Guvernului. După mai mult de două luni de spitalizare în Cuba, Chavez s-a întors în mod neprevăzut la Caracas, la 18 februarie, dar nu a fost văzut sau auzit de atunci.

Ţara trăia în ritmul zvonurilor şi dezminţirilor din jurul stării de sănătate a preşedintelui, Guvernul afirmând că acesta continuă să conducă Venezuela, în timp ce opoziţia cerea informaţii clare.

Învingător în toate alegerile la care a participat de la preluarea puterii, în 1999, Hugo Chavez a murit în timp ce tocmai fusese reales pentru un nou mandat de şase ani, la 7 octombrie 2012. La 10 ianuarie el nu a putut depune jurământul, iar învestitura sa a fost amânată sine die de Guvern, o decizie aprobată de Curtea Supremă de Justiţie, dar contestată de opoziţie.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...