Noul sistem de despăgubire la casele naţionalizate: Puncte de licitaţie sau bani eşalonaţi din 2017

Foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017,în limita a 10% pe an din suma punctelor.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 11:27
Noul sistem de despăgubire la casele naţionalizate: Puncte de licitaţie sau bani eşalonaţi din 2017

Prevederea este inclusă în proiectul legii privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate, obţinut de MEDIAFAX.

Guvernul discută, miercuri, în primă lectură, proiectul de lege, în vederea angajării răspunderii.

„Dispoziţiile Legii 10/2001 referitoare la restituirea în natură, cât şi la compensare cu alte bunuri sau servicii rămân aplicabile. În situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, despăgubirea se face prin compensarea cu puncte care vor fi valorificate. Cererile formulate potrivit Legii 10/2001 se soluţionează cu respectarea limitei de 50 hectare de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar”, se arată în proiect.

Astfel, cererile ce au ca obiect imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist vor fi rezolvate prin restituire în natură, iar măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau „cu puncte” care pot fi valorificate, vor fi acordate doar dacă restituirea sub această formă nu este posibilă.

Evaluarea imobilului obiect al deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării in vigoare a legii şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabileşte dupa scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.

La capitolul intitulat „Valorificarea punctelor prin Fondul național al terenurilor agricole, forestiere şi al altor imobile”, documentul prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege se soluționează prin compensare cu imobile din acest Fond.

Fondul naţional se constituie din terenuri agricole, forestiere şi alte imobile aflate in proprietatea publica sau privata a statului, aflate in administrarea Agentiei Domeniilor Statului şi a altor institutii/autoritati publice centrale sau locale, afectate valorificării punctelor prevăzute în deciziile de compensare emise de Comisia Națională.

Fondul va fi administrat de Agenţia Domeniilor Statului.

Titularii deciziilor de compensare vor putea valorifica punctele prevăzute în decizie prin participarea la licitaţiile naţionale de imobile din Fondul Naţional. Licitațiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi se desfășoară în regim de videoconferință.

În termen de 3 ani de la primirea deciziei de compensare, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, titularul care face dovada că a participat la cel puţin 3 licitaţii naţionale de imobile şi nu a valorificat punctele în cadrul acestora poate opta pentru plata echivalentului acestora şi în numerar. În acest sens, persoana poate solicita la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anual, emiterea de titlu de plată în cuantum de cel mult 10% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi netransformate, în echivalent în numerar pot fi valorificate în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.

„În vederea urgentării procesului de restituire, se instituie un termen de decădere de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege”, se arată în document. Termenul va putea fi prelungit o singură dată, pentru 60 zile, în situaţia în care persoana care se considera îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

Autorităţile cu atribuţii în domeniu vor fi obligate să soluţioneze cererile şi să emită decizii de admitere sau de respingere a acestora în termen de 12 luni, în cazul în care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 cereri, în termen de 24 luni, dacă mai au de soluţionat între 2.500 şi 5.000 cereri, sau în termen de 36 luni, dacă mai au de soluţionat peste 5.000 cereri.

Termenele vor fi calculate începând cu 1 iunie 2014.

„În termen de cel mult 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile locale de fond funciar au obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței de teren necesară în vederea finalizării procesului de retrocedare”, mai arată documentul.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Agenția Domeniilor Statului și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților vor informa institutele, staţiunile de cercetare si instituţiile publice care administrează teren proprietate publică sau privată a statului în legătură cu obligaţia de a preda terenurile necesare finalizării procesului de retrocedare. Comisiile locale şi judeţene de fond funciar vor fi de asemenea obligate să rezolve toate cererile de restituire, să pună în posesie şi să elibereze titlurile de proprietate până la 1 ianuarie 2016.

În situația în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ–teritoriale, chiar dacă acestea s–au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...