Comentariu: BNR poate lua lecţii de arbitraj de la Deaconu şi Avram. Criza a şters elitismul

Şeful FRF, Mircea Sandu, ar fi fost plăcut impresionat dacă participa marţi la un colocviu organizat de BNR pe tema clauzelor abuzive ale băncilor şi realiza că, după patru ani de criză, arbitrii români până la Liga a III-a se comportă mult mai cu perdea decât gulerele albe de la una dintre cele mai respectate instituţii din România ultimilor 23 de ani.

Sunt rapidist, opţiune care comportă şi multe „riscuri”. Dar am suportat mult mai lejer, duminică seara, primele 45 de minute din meciul cu Dinamo, când absolventul de ASE Marius Avram a arbitrat jocul într-un singur sens, decât cele patru ore de exchibiţionism avocăţesc de la seminarul BNR, unde acuzaţii s-au transformat în acuzatorii unui adversar, a cărui contumacie au programat-o.

Ca să nu mai spun că noii titulari de la Rapid, „copiii” cum le spune galeria şi presa, sunt mai pregătiţi pentru astfel de situaţii decât clienţii băncilor.

Nu am urmărit de pe stadion celebrul meci din martie 2008 Rapid – Steaua, dar marţi la BNR îmi imaginam şi cum ar fi zburat brichetele dacă la „prima dezbatere publică dintr-o serie de dezbateri”, ar fi fost invitaţi şi câţiva clienţi nemulţumiţi, sau cel puţin un avocat dintre aceia care-i reprezintă. Cel puţin s-ar fi creat un cadru propice pentru a se câştiga la masa verde. Dacă l-ar fi consultat pe Alexandru Deaconu

Şi pentru a confirma că de la sublim la ridicol nu este decât un pas, toată dezbaterea girată de capii BNR a curs, deloc surprinzător, în favoarea propunerilor venite din partea băncilor, incluzând nevoia de a duce procesele colective la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dificultatea de a armoniza principiul „erga omnes” propus în proiectul de modificare a legislaţiei cu practicile judiciare, limitarea dreptului de a iniţia acest gen de procese doar la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), şi mai mult, doar la nivelul preşedintelui ANPC.

Cum autosuficienţa a părut la ea acasă, nici profesioniştii în PR sau „scenografii” de casă nu au fost consultaţi, iar rezultatul a semănat cu o scenetă pusă în act de prospeţi aderenţi UTC, pe care nici Copos n-ar fi ingerat-o fără tulburări viscerale. Argumentele au fost realuate aproape cu fidelitate de către toţi participanţii, sugerând o stângace armonizare anteriorară a discursurilor.

Iar în cazul propunerii de a permite o excepţie pentru ca ultima instanţă să fie ICCJ demagogia a atins cote greu de imaginat. Argumentul promovat iniţial de BNR, viceguvermatorul Bogdan Olteanu şi directorul Direcţiei juridice, Alexandru Păunescu, reluat cu temeinicie de mulţi vorbitori, adică reprezentanţi ai sistemului bancar, a fost tocmai acela că deciziile vor viza o masă largă de populaţie.

Care va să zică, BNR şi bacherii cer ca aceste procese să aibă mai multe căi de atac tocmai de grija debitorilor.

Argumentul necesităţii practicii unitare a fost întărit genial de directorul juridic din BCR, Alexandru Berea, care a dat ca exemplu instituţia recursului în anulare, „foarte bine” reglementat şi de noul Cod Civil, şi care ar demonstra nevoia ca aceste speţe să fie judecate la ICCJ. Într-o judecată sănătoasă, acest argument ar putea fi folosit mult mai bine de către clienţi şi nu de către bănci.

Rând pe rând, vorbitorii au expus tactici şi practici de apărare a băncilor în instanţă, majoritatea intervenţiilor având forma unor cursuri de drept pentru juriştii din sistemul bancar, chiar dacă unele prezentări aveau titluri sau subtitluri „înduioşătoare”, precum „Clauzele Abuzive – Mărul discordiei dintre bancheri, clienţi şi autorităţi – adevăr sau mit?”, sau „De ce urâm băncile?”

Asumând că devin mult prea tehnic trebuie să spun că reprezentanţii băncilor încearcă să creeze o eroare de interpretare cu privire la un articol din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte, susţinând că prin această normă legiuitorul a introdus o condiţie suplimentară ca o clauză să poată fi calificată ca fiind abuzivă şi încearcând să acrediteze ideea că o clauză referitoare la preţul contractului nu poate fi abuzivă.

În fapt, este de bun simţ că legea construită pentru protejarea consumatorului stabileşte o interdicţie pentru comercianţi. Se interzice explicarea unei clauze abuzive printr-o alta clauză clar exprimată privind obiectul ori preţul contractului. Astfel, legiutorul a înteles să elimine în mod imperativ posibilitatea explicării sau asocierii unei clauze abuzive prin intermediul unei clauze clar exprimată privitoare la contract. Ca exemplu, interpretarea este că aplicarea unor comisioane cum ar fi cel de risc nu poate fi justificată printr-o explicaţie de genul „face parte din preţul contractului”.

Iar exemplele de afirmaţii absolut tendenţiose pot continua.

Amfitrion principal, viceguvernatorul Olteanu a simţit nevoia să se disculpe, reclamând că BNR nu apără băncile comerciale sau pe acţionarii acestora, ci mai degrabă depozitele constiuite de populaţie şi firme, care reprezintă sursa pentru acordarea împrumuturilor.

Olteanu a continuat să explice rolul social al BNR, arătând că există 3,8 milioane de debitori şi peste 17 milioane de conturi de depozit. Act ratat sau manipulare voită? Sau deformare profesională, de la coşul neclar al inflaţiei şi consumul nedefinit de mere şi pere?

Spre final, presa a jucat rolul de mediator şi a ridicat câteva întrebări, printre care şi dacă BNR nu-şi reproşează că a avizat ani de-a rândul normele interne de creditare ale băncilor, din punct de vedere prudenţial.

Directorul Direcţiei juridice din BNR crede că „validarea” din punct de vedere prudenţial nu ar fi trebuit să vizeze şi caracterul de legalitate, care ar fi căzut în sarcina ANPC.

Cu zece ani în urmă am fost în aceeaşi sală de la BNR şi am pus aceeaşi întrebare, dacă banca centrală nu ar trebui să se implice în transparentizarea contractelor de creditare practicate unanim de bănci. Acelaşi răspuns. Un executiv din BNR mi-a şoptit atunci, neoficial: „Nu putem pretinde transparenţă dacă noi nu suntem transparenţi”.

Şi poate că BNR nu ar fi trebuit să se ocupe de protecţia consumatorilor, chiar dacă prin modificările pe care le agreează sugerează că pe celelalte pieţe financiare clauzele abuzive vor fi reclamate numai de viitorul preşedinte al viitoarei Autorităţi de Supraveghere Financiară (sic!), întruct ANPC sau preşedintele ANPC nu au competenţe pe piaţa de capital, asigurări sau fonduri de pensii.

Dar, atunci se pune întrebarea de ce a devenit BNR, subit, expertă în drept civil şi comercial?

BNR nu se află la primul derapaj. În 2010, în plină vară, guvernatorul BNR a răbufnit împotriva deciziei Curţii Contituţionale de a invalida legea privind tăierea pensiilor cu 15%, argumentând atunci că legităţile şi realităţile economice sunt mai tari decât opţiunile juridice ale unor magistraţi.

Cert este că BNR are în braţe un cărbune încins şi în ultimii patru ani s-a tot lăudat că în România nu a fost nevoie de bani publici pentru a salva bănci. Iar mai nou sunt semnale de la băncile-mamă că, dacă mai cresc pierderile din sistem, dacă nu se îmbunătăţeşte rapid mediul de afaceri din România, îşi lasă copiii de izbelişte, sau îi văd unor chinezi, că-i la modă.

Sau poate că BNR se simte datoare faţă de bănci după evenimentele din octombrie 2008, care s-au răsfrânt negativ asupra pieţei financiare şi economiei româneşti vreme de mai bine de doi ani.

Scriam în urmă cu ceva ani cum a fost invitat Traian Băsescu, proaspăt instalat la Cotroceni, la o lansare de carte găzduită de BNR şi cum „protocolul” din banca centrală şi nivelul discursului l-a stingherit pe şeful statului, făcându-l să renunţe vremelnic la aerul superior şi populismul pe care îl practica frecvent.

Parcă nimic din tot ce-am văzut atunci nu s-a mai regăsit în banca centrală după patru ani de criză financiară. Schimbul de generaţie a adus figuri noi, oameni care par sau chiar sunt nişte profesionişti, dar care au renunţat la etichetă.

Merită menţionat şi că singurul invitat din partea consumatorilor, Mihai Meiu, şi-a început scurta alocuţiune punctând că „toţi reprezentanţii (antevorbitori -n.r.) au fost din partea serviciilor financiare, adică a industriei de profil şi din partea BNR”.

Singurul gând care mă opreşte să concluzionez: „Mai cu perdea, domnilor!” este legat tocmai de instituţia mass-media, unde indecenţa este depăşită doar de indecent de slaba pregătire, astfel că nu mai interesează pe nimeni ce mesaj transmite public, pentru că va fi oricum deformat. Mi-e teamă, chiar, să nu aud că frust este ultima soluţie pentru a penetra până la vulg, pentru a reclădi o masă critică de consumatori interesaţi de o altă agendă publică.

În treacăt fie spus, guvernatorul Isărescu şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, deşi anunţaţi în program că vor deschide dezbaterea, nu au mai participat la eveniment.

Aşa cum anticipam încă de luni într-un articol, colcoviul de la sediul BNR din Strada Doamnei a avut o singură direcţie şi aproape o singură concluzie: „Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”.

Nici un „rătăcit” din presă n-a perceput altfel.

Şi nu era deloc greu de anticipat că se va face o pledoarie în apărarea băncilor doar parcurgând programul anunţat de BNR, unde figurau, pe lângă gazde, numai reprezentanţi ai industriei financiar bancare.

Şerban Toader, senior partner, KPMG (auditor pentru mai multe bănci, inclusiv Volksbank România, instituţia de credit cu cele mai multe procese pe rol), Ionuţ Şerban, avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii (reprezentant al Băncii Comerciale Române în procese cu clienţii nemulţumiţi), Anca Danilescu, avocat asociat, Zamfirescu Racoţi Predoiu (societatea a avut de-a lungul timpului printre clienţi cel puţin zece instituţii de credit şi BNR şi recent a preluat două procese în care reprezintă Volksbank), Alina-Mirela Dincă, director adjunct, Direcţia juridică din Credit EuropeBank, Alexandru Berea, director Direcţia juridică din Banca Comercială Română şi, ca ultim vorbitor, Mihail Meiu, director al Direcţiei Armonizare Europeană, Strategii, Asociaţii şi Juridic, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Cred că un sondaj care să privească ultimii 23 de ani ar plasa preţurile şi fotbalul pe primele cinci poziţii între „necazurile” românilor. Dacă scurtăm intervalul şi schimbăm registrul la nivel organizaţional, băncile încep să concureze Guvernul, Parlamentul şi justiţia în topul instituţiilor care traumatizează populaţia.

Şi fotbalul şi preţurile au fost arbitrate şi reglementate vreme îndelungată de doi bărbaţi care au credinţa că ştiu mai bine decât alţii cum să conducă. Iar în cazul guvernatorului BNR vorbim încă de o popularitate surpinzător de mare, chiar dacă relativă, fiind potenţată şi de calitatea celorlalte figuri publice.

Oare în această tot mai prezentă relativitate, inclusiv în ceea ce priveşte profesionalismul şi profesioniştii, popularitatea lui Isărescu nu se bazează tocmai pe promovarea continuă a unor valori elitiste, atitudine care impune, oricât de anomică ar fi o societate?