Consiliul JAI nu va lua nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Consiliul JAI nu va lua joi nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, din cauza opoziţiei mai multor state membre, anunţă un oficial din cadrul Preşedinţiei irlandeze a UE, citat de AFP.
Economica.net - mie, 06 mart. 2013, 17:00
Consiliul JAI nu va lua nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen

„Nu va exista niciun vot şi nicio decizie”, a comunicat preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

„Deocamdată, nu există consens” pentru integrarea României şi Bulgariei deoarece „mai multe state au rezerve şi preocupări”, a precizat o sursă din cadrul preşedinţiei irlandeze.

„Dosarul nu va putea fi soluţionat de preşedinţia irlandeză şi va trece la Lituania”, care va deţine preşedinţia Consiliului UE începând din iulie, adaugă sursa citată.

O reuniune a ambasadorilor statelor UE era programată miercuri seara la Bruxelles în încercarea de a se găsi o soluţie la actuala criză, conform unor surse diplomatice.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...