Un specialist în insolvenţă şi un fond finlandez controlează fabrica de cărămizi Cemacon Zalău

Andrei Cionca, unul dintre fondatorii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), împreună cu aceasta şi cu alţi patru parteneri au raportat deţinerea a peste 19% din acţiunile producătorului de cărămizi şi blocuri ceramice Cemacon Zalău (CEON).
Adrian N. Ionescu - joi, 07 mart. 2013, 10:28
Un specialist în insolvenţă şi un fond finlandez controlează fabrica de cărămizi Cemacon Zalău

Andrei Cionca controlează peste 19,15% din acţiunile Cemacon Zalău (CEON) prin firma sa Consultanţă Andrei & Andrei, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR). Alţi patru parteneri au deţineri simbolice, cu excepţia lui George Mihalca (0,11%).

Acţiunile Cemacon Zalău (CEON) s-au aflat în plin raliu în această săptămână, crescând până ieri cu peste 40 %, până la 0,0539 lei / titlu, maximul ultimelor 12 luni. La acest preţ, compania este evaluată la peste 12 milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de peste trei ori mai puţin, totuşi, decât acum trei ani.

Peste 60,7 milioane de acţiuni (CEON, peste 26% din totalul acţiunilor) s-au vândut numai luni. În total, din 25 februarie încoace,  s-au tranzacţionat circa 89 de milioane de titluri CEON, adică peste 34,18 % din capitalul companiei.

Fondul de investiţii finlandez KJK Fund II a cumpărat peste 23% din totalul acţiunilor companiei, raportatând, ieri, că a ajuns la o deţinere de peste 29% de acţiuni CEON.

Andrei Cionca şi partenerii săi au cumpărat peste 6%. Din pachetul controlat de aceştia, peste 3,9% aparţine Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

CITR este o firmă specializată în insolvenţă, controlată, ca „societate corespondentă“,  de casa de avocatură NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson), una dintre cele mai mari din România.

Fondul KJK Fund II este înregistrat în Luxemburg şi administrat de KJK Capital Management din Finlanda. Mai are deţineri semnificative la Teraplast Bistriţa (TRP), unul dintre liderii materialelor de construcţii din PVC, şi la Rompetrol Well Services (PTR).

SSIF Broker Cluj deţine la rândul său Broker Cluj (BRK) un pachet de 12,8% din titlurile Cemacon Zalău (CEON), în timp ce SIF Muntenia (SIF4) are o participaţie de circa 5%. Lor li se adaugă fondurile de investiţii ale ING care au expunere şi pe România.

Cemacon Zalău (CEON) a avut anul trecut o cifră de afaceri de 34,6 milioane de lei, în creştere cu 26% faţă de anul precedent. Cantitatea de cărămizi vândută a crescut cu 11% şi i-a adus o cotă de piaţă de peste 12%, potrivit raportului preliminar trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Ceilalţi mari jucători de pe piaţa locală de cărămizi sunt austriectii de la Wienerberger şi Ceramica Iaşi, controlată de fondul de investiţii Advent International, prin Eurobrick International BV.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...